Elevii absolvenți de clasa a VIII-a au încheiat miercuri evaluarea națională cu ultima probă scrisă, la matematică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, „examenul a decurs fără probleme și incidente, totul s-a desfășurat normal”.
9.027 de candidați s-au înscris la testare, iar la examenul propriu-zis au fost prezenți 8.893 de elevi, înregistrându-se 134 de absenți de la probă.
Examenul de miercuri a fost ultimul din cadrul evaluării naționale din acest an, după ce pe 20 iunie absolvenții de gimnaziu au susținut primul examen, cel la limba și literatura română.
Primele rezultate, înainte de contestații, se vor afișa vineri, în aceeași zi putând fi depuse și eventualele contestații, între orele 14:00 și 18:00. Contestațiile se vor rezolva pe 25 și 26 iunie, iar pe 27 iunie se vor afișa rezultatele finale ale evaluării naționale.
Media de la evaluarea națională se va lua în considerare la admiterea la liceu. Practic, nota de admitere la liceu va fi media aritmetică a mediei generale din gimnaziu și a celei de la evaluarea națională.
Între 29 iunie – 5 iulie se vor completa opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții de gimnaziu și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. În perioada 30 iunie – 6 iulie are loc introducerea în baza de date computerizată a informațiilor din fișele de înscriere.
Pe 12 iulie se efectuează repartizarea computerizată în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de preferințele candidaților, înscrise în fișa de opțiuni.
Potrivit planului de școlarizare, în județul Suceava pentru învățământul liceal, la zi au fost aprobate 320 de clase a IX-a, pentru 9.600 de elevi, la seral cinci clase, pentru 150 de elevi și 16 clase la frecvență redusă, cu 480 de elevi.