Tinerii care figurează în baza de date a poliției pentru că ar fi consumat droguri vor fi incluși într-un program care presupune salvarea lor de la calea spre dependență, program care face parte dintr-un proiect european la care participarea celor vizați este benevolă. Pentru ca tinerii să fie motivați să intre în acest program, consilierii psihologici le facilitează acestora învoirea de la cursuri, pentru orele din programul de consiliere, dar promit și „negocieri” cu profesorii, în vederea motivării absențelor și acordarea unei șanse în plus, pentru cei care se află în situații de corigență.
Intervenții timpurii pentru consumatorii identificați pentru prima oară
După cum ne-a explicat psihologul Simona Sidoriuc, șefa Centrului Regional de Prevenire și Consiliere Antidrog Suceava, centru aflat în structura Ministerului de Interne, proiectul demarat la debutul lui 2011 se numește „Fred Goes Net” și vizează „intervenții timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificați pentru prima oară”. Pe lângă Agenția Națională Antidrog, în proiect mai sunt parteneri UNICEF România și „Romanian harm reduction network”, o politică de sănătate publică ce vizează reducerea consecințelor negative asociate consumului de substanțe psihoactive legale sau ilegale.
Așadar, psihologii au misiunea de a-i include în acest program și de a-i consilia pe tinerii din județ cu vârste cuprinse între 15-25 de ani, care au consumat cel puțin o dată droguri.
Tineri vizați din județ au între 15 și 19 ani
Psihologul Simona Sidoriuc spune că la nivel de județ au fost identificați peste 50 de tineri care ar putea intra în acest program. Ei au în marea lor majoritate între 14 și 19 ani și majoritatea au consumat etnobotanice, unii în combinație cu canabis. Ei vor susține un interviu inițial, după care vor urma un curs de opt ore, ce se va desfășura în trei ședințe. Concret, psihologul își propune ca în cele opt ore de curs să-i facă pe tineri să reflecteze asupra propriului comportament de consum și asupra situațiilor care conduc la acest comportament, să-i confrunte cu limitele personale și efectele consumului propriu de droguri, să îi facă să realizeze efectele și riscurile consumului de droguri și, ca scop primordial, să-i motiveze să renunțe la astfel de experiențe.
„Cu acești tineri aflați în situații de risc facem practic o negociere, pentru a-i motiva să participe la modul, convinși fiind că odată aduși la programul de intervenție pot fi ajutați să nu mai consume droguri. Pentru a-i motiva să accepte participarea, vom purta discuții cu cadrele didactice și vom încerca să-i ajutăm, motivarea unor absențe fiind una dintre armele prin care o să încercăm, alături de profesori, să-i integrăm în proiect”, ne-a declarat psihologul Simona Sidoriuc.