Balul Bobocilor

Elevii Colegiului de Industrie Alimentară i-au sărbătorit pe boboci „acasă-n Bucovina”

Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost acordate elevilor Diana Popovici și Marian Crețan
Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost acordate elevilor Diana Popovici și Marian Crețan

Suita spectacolelor organizate de liceeni în cinstea boboceilor aflați la început de drum a continuat vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, când elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au pus în scenă Balul Bobocilor, ediția 2016.
A fost o nouă provocare pentru profesori și colegii mai mari de a-și etala creativitatea și talentul și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească laudele și aprecierile celor din sală.
Pentru o seară, elevii Colegiului de Industrie Alimentară s-au străduit să aducă cât mai aproape de sufletele celor prezenți un crâmpei din ce reprezintă Bucovina, și-au propus să deschidă ochii celor din jur pentru a vedea frumusețile ei și inima pentru a o înțelege. Tema spectacolului a fost „Acasă-n Bucovina”, momentele artistice pregătite reprezentând o invitație de a-și îndrepta atenția spre tot ceea e frumos și valoros în vatra satului românesc. Iar pentru ca elevii să cunoască mai bine ce înseamnă Bucovina, scena a fost decorată cu o imensă hartă a teritoriului întregit, pe care au fost bifate câteva dintre elementele și obiectivele reprezentative.
Astfel, segmentul de folclor al spectacolului a fost foarte bine reprezentat, fie prin costume, dans popular sau cântec.
Desigur, nu au fost uitate nici momentele în ton cu preocupările liceenilor – beat box, hip-hop, dans sincron.
11 perechi de boboci
11 perechi de boboci au trecut prin probele concursului de Miss și Mister 2016, organizatorii pregătindu-le adevărate testări pentru a-i departaja pe cei care merită să fie câștigători.
Prima probă a fost de prezentare, un moment întâlnit la toate spectacolele de acest gen, în care bobocii fac cunoștință cu publicul printr-o scurtă caracterizare în care își evidențiază calitățile, pasiunile sau planurile de viitor.
După câteva momente artistice, bobocii au revenit în centrul atenției odată cu cea de-a doua testare a concursului de Miss și Mister, respectiv proba costumelor populare, o probă inedită ce a presupus o minimă documentare a tinerilor cu privire la costumul popular românesc. Astfel, îmbrăcați în port tradițional, liceenii au prezentat piesele costumului, de unde provine și vechimea acestuia.
Toate bune și frumoase, doar că proba a mai cuprins și o serie întrebări cu trimitere la Bucovina, istorie, ceva geografie, cu un nivel de dificultate destul de mare: „Care este comuna muzeu a Sucevei și care sunt elementele care i-au adus acest titlu?”, „Numiți două cetăți din Bucovina și menționați anul atestării acestora”, „Numiți minim șapte etnii din Bucovina”, ”Numiți trei munți din Bucovina și altitudinea acestora”, „Care este semnificația zilei de 28 noiembrie 1918?”.
Cerințe care ar pune în încurcătură chiar și un student la Istorie sau Geografie, dar la care, culmea, elevii de clasa a IX-a au răspuns mecanic, fără să ezite. A fost evident micul scenariu pregătit, întrebările fiind probabil date concurenților înainte de concurs, însă chiar și așa au existat poticneli suficiente.
Cert este că întrebări care să testeze spontaneitatea și prezența de spirit a bobocilor, adecvate vârstei lor, sunt mult mai potrivite în spectacole de acest gen, unde ezitările au farmecul lor, mai curând decât câteva răspunsuri memorate pe de rost.
În fine, cea de-a treia probă rezervată boboceilor a fost cea de dans, adolescenții fiind invitați să se miște pe ritmuri de polka, vals sau merengue.
Spectacolul liceenilor
Cât privește celelalte momente artistice pregătite pentru seara de vineri, folclorul a avut întâietate.
Bălăceana sau șezătoarea elevilor, un prilej de a aduce în scenă farmecul vremurilor de altă dată, o întâlnire a poveștilor, ghicitorilor și basmelor, au ilustrat bine tema aleasă de organizatori.
Succes la public au avut și elevii Cosmin Druțu și Edi Rusu, care au adus în luminile rampei două momente de beat box și hip-hop, „Fare Girls”, care au pregătit câteva dansuri energice și amețitoare, dar și alți elevi talentați ai liceului, mulți dintre ei cunoscuți de cei din sală.
Câștigătorii concursului de Miss și Mister
Cât privește rezultatele concursului bobocilor, pe poziția a treia a clasamentului s-au aflat Ioan Lungu și Andreea Morari, iar locul al II-lea a fost ocupat de Andrei Stoica și Diana Rusu. Titlurile de Miss și Mister Boboc ale Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară au fost acordate elevilor Diana Popovici și Marian Crețan.
Emil Lassaria și Caitlyn
Invitatul special al evenimentului a fost Emil Lassaria, acesta fiind însoțit de interpreta Caitlyn. Unul dintre cei mai apreciați DJ din țară a fost bine primit de adolescenți, care au fredonat alături de solista Caitlyn cele mai de succes piese ale duetului: “Tu amor”, “Andale”, “Loca”, „Dejame” sau “Guantanamera”.

Recomandări