Elevii Colegiului de Artă organizează un bal de caritate pentru a ajuta un băiețel bolnav

Bal de caritate organizat de Colegiul Ciprian Porumbescu

Elevii claselor a XI-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, împreună cu Asociația Părinților și Absolvenților și Consiliul Elevilor, invită sucevenii inimoși la un bal de caritate, joi, 6 decembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 18.00.
Intrarea se va face pe baza unei invitații, care poate fi obținută de la elevii sau profesorii colegiului, începând cu data de 23 noiembrie, dar și înaintea evenimentului, la intrarea în sala de spectacol. Invitațiile pot fi procurate donând minim 15 lei, banii urmând să ajungă la Alexandru, un băiețel de 7 ani și jumătate din Neagra Șarului, Vatra Dornei, care suferă de o boală cronică a rinichilor și care are nevoie de tratamente costisitoare periodice la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.
Diagnosticul de sindrom nefrotic corticorezistent i-a fost stabilit încă din 2013.
Balul de Caritate al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este inspirat din filmul „Singur acasă”, iar întregul program artistic al evenimentului va fi bazat pe povestea familiei McCallister, care pleacă în vacanță de sărbători, lăsându-l pe Kevin singur. Potrivit organizatorilor, elevii colegiului pregătesc pentru spectatori momente muzicale, de dans, dar și câteva secvențe care îmbină și pun în valoare talentele elevilor.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Balul caritabil al Colegiului „P. Rareș” aduce bucurie copiilor centrului „Pr. Mihai Negrea” Dorna

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigat Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigă Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori