Elevii Cercului Foto „Cineclub” de la Palatul Copiilor Suceava au participat activ la Campania RESPECT

În cadrul Săptămânii Județene a Nonviolenței în mediul școlar, ce face parte din Campania RESPECT, elevii cercului Foto „Cineclub” de la Palatul Copiilor Suceava au renunțat pentru aproape două ore la aparatele foto și au folosit foile de scris, creioanele colorate și creativitatea pentru a marca implicarea în această campanie. Cei mai creativi elevi, după cum ne-a spus prof. Mihaela Buculei, au formulat cuvinte care să impună respect și să înlăture violența, pornind de la componentele campaniei care sunt: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție. Comunicare. Toleranță. Elevele s-au dovedit a fi cele mai interesate, astfel încât s-au provocat reciproc în a descoperi noi valențe ale componentelor campaniei pe care le-au exemplificat: R (Răbdare, Rugăminte), E (Empatie, Eleganță), S (Seriozitate, Simpatie), P (Perseverență, Politețe), E (Emancipare, Echipă), C (Colegialitate, Corectitudine), T (Talent, Tenacitate). „Prin activitatea desfășurată, elevele au scos în evidență faptul că această campanie are scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin exersarea comportamentelor și atitudinilor civilizate, în mediul școlar și în afara acestuia, astfel încât copiii/elevii să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabili să-și gestioneze emoțiile, în deplină siguranță, printr-o atitudine tolerantă, preventivă, comunicând activ și nonviolent. Campania RESPECT a fost inițiată în anul 2015, de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava, coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur”, a completat prof. Mihaela Buculei.

Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

De la teorie la practică: matematica predată cu sens la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” – Cercul Pedagogic al profesorilor de Matematică – Zona Suceava 1, gimnaziu

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

”În ultima lună sunt 10-12 tineri, minori, care au ajuns în pușcărie. Ne frapează lipsa de empatie și responsabilitate”