Absolvenții claselor a VIII-a care au susținut probele evaluării naționale au posibilitatea de a-și vedea teza pe care au scris-o, atât la limba română, cât și la matematică
Potrivit metodologiei, candidatul și părinții acestuia pot solicita comisiei județene să vadă lucrarea, acest lucru fiind posibil numai după afișarea rezultatelor finale după contestații, după data de 2 iulie.
Nu se poate solicita decât vizualizarea propriei teze, ceea ce nu implică și o recorectare sau consultarea baremului după care a fost corectată teza.
Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, vizualizarea lucrărilor se va face numai după ce părinții au semnat un angajament că nu vor efectua înscrisuri sau modificări pe lucrare, nu o vor distruge sau fotocopia. După ce părinții au consultat lucrarea, se va încheia un proces verbal.
6.933 de absolvenți de ciclu gimnazial de județ au susținut evaluarea națională. Rezultatele testării vor fi afișate mâine. Tot mâine, elevii nemulțumiți de notă pot depune contestații, rezultatele finale urmând să fie afișate în data de 2 iulie.