Palatul Copiilor

Elevi suceveni, prezenți la competiții regionale, naționale și internaționale



Vacanța de vară se încheie pentru Palatul Copiilor Suceava cu un bogat palmares la diverse concursuri regionale, naționale și internaționale. La Festivalul Internațional de Folclor „Cătălina”, organizat de Palatul Copiilor Iași și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași, la care au participat copii și tineri din Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Cehia, Bulgaria, Armenia, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, India, dar și din județele Maramureș, Timiș, Arad, Alba, Tulcea, Olt, Covasna, Prahova, Neamț, Botoșani, Bacău, Iași și Suceava, echipajul format din Iulia Brumă și Cosmina Cornienco, membre ale Cercului de Tapiserie din cadrul Palatului Copiilor Suceava, coordonat de profesoara Marcela Reuț, a reușit să obțină, la prima participare, locul I la secțiunea „Meșteșuguri casnice – confecționat păpuși”. Echipajul Cercului de Informatică, coordonat de profesoara Ștefania Șoiman, și cel al Cercului de Șah, coordonat de profesorul Marian Culapov, participă, în perioada 9-11 septembrie, la Botoșani, la Concursul Național „Cupa municipiului Botoșani”. Componenții echipajului de Karting al Palatului Copiilor Suceava, echipaj coordonat de profesoara Biatrice – Liliana Choleva, vor participa, în zilele de 11, 12 și 13 septembrie, pe pista SkatKart din Tg. Secuiesc, la cea de-a V-a etapă din Campionatul Național de Karting Școlar.
Înscrieri la Palatul Copiilor, în perioada 15-18 septembrie
După cum ne-a spus profesoara Biatrice – Liliana Choleva, directoarea Palatului Copiilor Suceava, instituția pe care o conduce încheie pe 13 septembrie anul școlar 2014-2015, urmând ca luni, 14 septembrie, să înceapă noul an școlar 2015-2016, cu următoarele activități (cercuri): Astronomie, Automodele, Navomodele – Origami, Informatică, Operare și programare pe calculator, Construcții electronice – Robotică, Karting – Educație rutieră, Orientare turistică – Ecoturism, Radioclub – Tir sportiv, Șah, Ansamblu folcloric, Artă textilă – Artă decorativă, Cenaclu literar – Teatru, Confecții – Design Vestimentar, Cultură și civilizație engleză/japoneză, Dans clasic, Dans modern, Dans sportiv, Fotocineclub, Jurnalism, Muzică populară, Muzică ușoară, Pictură, Redacție, presă/radio TV, Tapiserie – Atelierul fanteziei, Sculptură – Modelaj.
Luni, 14 septembrie, profesorii care conduc cercurile din Palatul Copiilor Suceava vor participa la festivitățile de deschidere a noului an în școlile din municipiu, urmând ca în perioada 15-18 septembrie, între orele 10:00-17:00, să-i aștepte pe copii și pe părinți la sediul din str. Dragoș Vodă Nr. 13, pentru înscrieri.



Recomandări