COMPETIȚIE

Elevi suceveni premiați la concursul interjudețean de creativitate software

Rezultate deosebite pentru elevii suceveni care au participat săptămâna trecută la concursul interjudețean de creativitate software „Linfo@SV”, desfășurat la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”. Dedicat atât elevilor de școală primară, cât și celor din învățământul gimnazial și cel liceal, sucevenii au câștigat cel puțin câte un premiu, pentru fiecare secțiune de concurs. Astfel, pentru elevii de clasele I-IV, care au trebuit să realizeze o prezentare Power Point a unei povești, primele trei locuri, dar și mențiunea au fost luate de elevii suceveni. La secțiunea dedicată elevilor de școală gimnazială, „Lumea Algoritmilor”, locurile întâi, doi, trei și mențiunea au fost de asemenea obținute de elevi suceveni, iar la secțiunea adresată liceenilor, cea de soft educațional, pagini web, soft utilitar și jocuri, locul doi și mențiunea au fost câștigate de asemenea de elevi suceveni. Școlile generale nr. 3, 4 și 9 din Suceava sunt instituțiile de învățământ ai căror elevi au obținut cele mai multe premii în acest concurs, iar în ceea ce privește liceele ai căror elevi au obținut cele mai multe premii, menționăm Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc și Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Trebuie precizat faptul că anul acesta „Linfo@SV” s-a aflat la cea de-a cincea ediție consecutivă de desfășurare, iar proiectul organizării acestei competiții interjudețene de informatică a fost inițiat de profesori ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava. La ediția din acest an au participat peste 100 de elevi, din mai multe județe. Tot cu această ocazie, la Suceava, în deschiderea competiției a fost sărbătorită și revista „Gazeta Matematică”, publicație care anul acesta a împlinit 110 ani de la prima apariție.

Recomandări

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”