Performanță

Elevi suceveni, premiați la Concursul de gimnastică ”Cupa Pro Ritmic”

Profesoara Loredana Elena Popovici alături de elevii premianți

Echipa de gimnastică „Gym Bucovina”, coordonată de profesoara Loredana Elena Popovici, de la Asociația ”Paradox” Suceava, a participat sâmbătă, 15 septembrie, la prima ediție a Concursului de gimnastică ”Cupa Pro Ritmic” ce s-a desfășurat la Sala Apollo din București. Această competiție a reunit cele mai renumite cluburi din țară, iar „Gym Bucovina” a obținut Locul I la „ansamblu”, categoria a IV-a.
Gimnastele din Suceava au încântat atât publicul, cât și juriul cu prestația lor, fiind aplaudate și apreciate. La individual, Medeea Hurjui a obținut Locul III la „exercițiu fără obiect” și Yasmine Zvorișteanu – Locul III la „panglică”.
Acest ansamblu este compus din următoarele gimnaste: Medeea Hurjui, Maria Danilevici, Mara Danilevici, Daria Sidoriac, Stephanie Piniuc, Irina Bodnar și Yasmine Zvorișteanu. Duminică, 16 septembrie, aceeași echipă s-a prezentat la un festival FETNO, desfășurat la Universitatea „Lumina” din București, unde a obținut Locul I. În acest concurs li s-a alăturat și profesoara Loredana Popovici, care este instructor FETNO (FETNO este un concept inedit care are la bază combinarea unor pași de dans din folclorul românesc cu elemente de aerobic și streching, toate acestea executate pe muzică remixată cu influențe tradiționale românești). Anca Raluca Niță, o fostă gimnastă de performanță, este fondatorul acestui concept.
Profesoara Loredana Elena Popovici mulțumește și felicită organizatorii acestor concursuri, „îndeosebi pe Anca Raluca Niță și Aura Dumitrache, pentru încrederea ce ne-au acordat-o, dându-ne prilejul să fim și noi participanți printre cei mai buni din țară. De asemenea, felicit fetele care au renunțat la multe ore din vacanța lor de vară și s-au antrenat pentru aceste competiții.”
Loredana Elena Popovici este profesor mentor la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, coordonând practica pedagogică a studenților și masteranzilor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Facultatea de Educație Fizică și Sport, DPPD, iar anul acesta a devenit instructor de dans și instructor FETNO. Gimnastica ritmică o desfășoară cu fetele de mai mulți ani, participând la diverse concursuri și obținând premii importante.

Elevi suceveni, premiați la Concursul de gimnastică ''Cupa Pro Ritmic''

Recomandări