În perioada 5–10 aprilie 2026, județul Hunedoara a găzduit Olimpiada Națională de Geografie, un eveniment care a reunit elevi de excepție din întreaga țară, pasionați de studiul mediului, al spațiului geografic și al dinamicii acestuia.
Competiția a adus la start participanți bine pregătiți, care au demonstrat cunoștințe solide, spirit analitic și capacitatea de a înțelege fenomene geografice complexe. În urma probelor teoretice și practice susținute, elevii județului Suceava s-au remarcat prin rezultate deosebite.
Mențiune din partea Ministerului Educației a obținut eleva Cojocariu Maya Camelia, din clasa a VIII-a (Școala gimnazială nr. 4, Suceava, prof. îndrumător Nistor Bogdan).

Premii speciale oferite de Societatea de Geografie din România au obținut elevii din clasa a VIII-a: Sîrghi Amalia Maria (Școala Gimnazială Ipotești, prof. îndrumător Adochiței Adriana), Siretian Daniel (Școala Gimnazială „Miron Costin”, prof. îndrumător Tănăsan Luminița), Onuțu Ciprian Ioan (Școala gimnazială „Ion Creangă” Suceava, prof. îndrumător Savin Cătălin).
La clasa a IX-a, elevele Apostol Andreea, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni (prof. îndrumător Porof Marcel) și Iosep Adelina Maria de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (prof. îndrumător Năsulea Florentina) au obținut premii speciale oferite de către Societatea de Geografie din România.
Palmaresul județului a fost completat de premiile speciale din partea Societății de Geografie, obținute la clasa a XI-a de elevii Pușcaș Paula Mariana (Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, prof. îndrumător Ciumașu Radu), respectiv Oprișan Lucian Alexandru (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. îndrumător Cazacu Marius).
Rezultate bune au obținut și elevii Sava Matei (clasa a X-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. îndrumător Cazacu Marius), Popescu Larisa Ioana (clasa a XII-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, prof. îndrumător Năsulea Florentina) și Moisii Andrei (clasa a XII-a, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, prof. îndrumător Rădulescu Alexandru).
Lotul județului Suceava a fost coordonat de către profesorii însoțitori, Țolca Doinița Felicia (IȘJ Suceava) și Năsulea Florentina (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava).
Din comisia centrală a olimpiadei a făcut parte profesor dr. Porof Marcel de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.
„Performanțele lotului județean reflectă atât efortul susținut al elevilor, cât și dedicarea profesorilor coordonatori, precum și sprijinul oferit de părinții acestora.
Olimpiada Națională de Geografie rămâne un reper important în promovarea excelenței academice și în stimularea interesului pentru cunoașterea mediului înconjurător.
Evenimentul de la Hunedoara a reprezentat nu doar o competiție, ci și un prilej de schimb de experiență, socializare și descoperire a valorilor culturale și naturale ale zonei”, au transmis reprezentanții IȘJ.






