Elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Teodor Balan” din Gura Humorului, mesageri în Turcia



Șase elevi și trei cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Teodor Balan” din Gura Humorului se află, în perioada 18-22 noiembrie, în Turcia – Kars, ca mesageri ai „Obiceiurilor tradiționale ale celor patru anotimpuri”.
Acțiunea face parte din cadrul proiectului Comenius multilateral ”Traditional customs of four seasons” – ”Obiceiurile tradiționale ale celor patru anotimpuri”, ce se derulează la Școala Gimnazială ”Teodor Balan” din Gura Humorului. Echipa care a făcut deplasarea în Turcia este formată din elevii: Răzvan Catargiu, Răzvan Crețu, Valentin Ionuț Hojbotă, Ionuț Horga, Sebastian Latkolic și Marian Orhian, din clasa a VIII-a A și B, însoțiți de coordonatoarea proiectului din partea română, profesoara Mariana Liliana Gheorghian, și de profesoarele Lenuța Beleca și Daniela Gavrilean.