Nereguli

Elevi prinși cu cuțite asupra lor sau în timp ce consumau băuturi alcoolice

O acțiune organizată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară de la IPJ Suceava, cu sprijinul colegilor de la Broșteni și Fălticeni, a scos în evidență o serie de nereguli.
Au fost efectuate 49 de controale corporale sau asupra ghiozdanelor și bagajelor elevilor, ocazie cu care au fost găsite două cuțite, ceea ce constituie infracțiune și care este inclusă la port fără drept de obiecte periculoase. Pentru a preveni astfel de fapte, au fost organizate 13activități preventive de informare, desfășurate la nivelul unităților școlare în cadrul orelor de curs.
Cu ocazia aceleiași acțiuni au fost verificați 9 agenți economici din proximitatea unităților școlare. Au fost legitimați 104 elevi găsiți în localuri publice și s-au aplicat două amenzi. Una fost primită de un elev minor care consuma băuturi alcoolice și a doua de gestionarul care îi vânduse băutura.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Serviciului Rutier și ai Biroului Protecția Animalelor au mai derulat și activități preventive pe linia prevenirii violenței, a regulilor de circulație rutieră și a comportamentului față de animale, în cadrul Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” și al proiectului ”Prietenoși și respectuoși, toleranți și inimoși” cu copiii Grădiniței cu Program Prelungit ” Gulliver” Suceava și ai Grădiniței cu Program Prelungit ” ABC” Suceava, beneficiari fiind peste 400 de preșcolari și cadre didactice
În cadrul activităților, copiilor le-au fost prezentate demonstrații de dresaj canin cu câinii BIC și DUKA.
În baza rezultatelor acțiunilor de control din școli, polițiștii suceveni au venit și cu o serie de recomandări pentru părinți:
– să verifice ce obiecte achiziționează copiii/tinerii din mediul online, având în vedere că unele dintre acestea, deși sunt promovate în diverse jocuri/filme, pot face parte din categoria obiectelor periculoase (cuțite CS Karambit, cuțite Butterfly, arme airsoft etc.) și prin folosirea lor pot pune în pericol integritatea corporală/viața atât a posesorului (prin manevrarea defectuoasă), cât și a celor împotriva căruia se acționează (prin producerea de leziuni/plăgi);
– să verifice obiectele pe care copiii/tinerii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la școală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
– să discute cu copiii/tinerii cu privire la eventualele divergențe pe care le au la școală cu colegii și să lucreze cu aceștia și cu cadrele didactice pentru găsirea unor soluții non-violente de rezolvare;
– să nu acrediteze sub nici o formă ideea că obiectele periculoase pot fi purtate pentru a se apăra de eventuale atacuri ale unor persoane pe stradă, școală etc;
Polițiștii au venit și cu sfaturi pentru elevi:
– nu purta asupra ta sau în ghiozdan obiecte din categoria celor periculoase și nu le introduce sub nici o formă în incinta unităților de învățământ, pentru că, în situația în care ești identificat, riști pedeapsa cu amendă penală sau închisoare;
– prin folosirea unui obiect periculos îți poți periclita integritatea corporală/ viața sau poți periclita integritatea corporală/viața colegilor;
– conflictele pot fi rezolvate amiabil, fără a face apel la violență sau prin folosirea unor obiecte periculoase;
– sesizează un cadru didactic/ un adult când observi un coleg că are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase;
Polițiștii le-au cerut cadrelor didactice, când iau la cunoștință despre faptul că un elev a introdus în unitatea de învățământ un obiect periculos, să sesizeze de urgență poliția (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliție/ polițistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învățământ).

Recomandări

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Educație pentru pace și respect”, activitate a Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul “Oltea Doamna” Dolhasca

CCD „George Tofan” Suceava – partener în proiectul strategic MIAF pentru alfabetizarea funcțională a elevilor