Școala cu clasele I-VIII Nr. 1 din Suceava a găzduit zilele trecute o competiție interjudețeană de matematică destinată elevilor de clasa a IV-a, și anume concursul „Viitorii olimpici”. Anul acesta concursul a ajuns la cea de-a VI-a ediție, iar în competiție s-au înscris 93 de elevi, din 15 școli, din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
Directoarea Școlii Nr. 1 din Suceava, profesoara Tamara Brutaru, care este și organizatoarea competiției, a declarat că „acest concurs se dorește a fi un prilej de pregătire a elevului de clasa a IV-a pentru viitoarele competiții școlare, dar și o punte de legătură între ciclul primar și cel secundar. Evident, scopul acestui proiect este descoperirea elevilor capabili de performanță în domeniul matematicii încă din clasa a IV-a, promovarea ideii de competiție și realizarea unui schimb de idei și experiență între profesorii de matematică și cadrele didactice de la învățământul primar”.
Concursul a constat în rezolvarea a trei subiecte, selectate dintre propunerile făcute de cadrele didactice participante și din propunerile publicate în reviste de specialitate, cu grade diferite de dificultate, timp de o oră și jumătate.
Reprezentantul Societății Științifice de Matematică, filiala Suceava, profesorul Gheorghe Marchitan, a susținut acest concurs, garantând pentru seriozitatea evaluării și modalitatea de premiere a elevilor.
Elevii participanți la concurs, care nu au domiciliul în municipiul Suceava, au avut, după susținerea probei de concurs, un program special, care a constat în relaționarea și socializarea cu ceilalți colegi, cu prilejul servirii mesei și participarea la o drumeție la Cetatea de Scaun, Muzeul Satului, Parcul Central.
Competiție
Elevi din trei județe, la un concurs de matematică găzduit de Școala Nr. 1 din Suceava
