Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cea de-a XV-a ediție a Concursului interjudețean pentru liceeni „Student pentru o zi”. Această etapă, destinată claselor a XII-a, a reunit sâmbătă, 28 martie, aproximativ 350 de participanți (elevi și profesori coordonatori), din licee și colegii ale județelelor Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Suceava, oferind elevilor oportunitatea de a trăi o experiență inedită, într-un context competitiv în campusul USV.
„Student pentru o zi” s-a desfășurat sub forma unui concurs individual, la 16 discipline din domenii diferite, pe parcursul întregii zilei fiecare elev având oportunitatea de a experimenta viața de student la USV, participând la activități în sălile de curs și seminar, explorând laboratoarele moderne, echipate cu tehnologie de ultimă generație, precum și baza sportivă pusă la dispoziție în campusul universitar. De asemenea, elevii și profesorii au servit masa la cantina USV și au discutat cu universitari suceveni și cu studenți de la mai multe facultăți. De prezentarea activităților artistice în care sunt implicați studenții USV și de care se bucură aceștia s-a ocupat Casa de Cultură a Studenților, care a oferit oaspeților două programe artistice: spectacolul de teatru „Pinguini”, pus în scenă de studenții trupei Fabulinus USV și un concert de muzică folk.
La workshopul intitulat „Ecuația stării de bine a profesorului”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al USV, au participat profesorii coordonatori, iar cuvântul de bun-venit a fost adresat de către prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană.
Premiile oferite la final au constat în certificate de agrementare prin care elevii claselor a XII-a, deținători ai premiilor I – III, sunt scutiți de plata taxelor de înscriere și înmatriculare pentru concursul de admitere la programele de studii ale USV, în anul academic 2026-2027. Câștigătorii premiului I sau II, dintre elevii claselor a XII-a, vor fi admiși fără taxe de școlarizare la programele de studiu asociate domeniului pentru care au obținut certificatul de agrementare. Candidații cu Certificat de participare în anul academic curent la concursul „Student pentru o zi” vor beneficia de reducerea taxei de înmatriculare la orice program sau formă de învățământ.

Câștigătorii ediției a XV-a a Concursului interjudețean pentru liceeni „Student pentru o zi”, etapa pentru clasa a XII-a, la disciplinele din concurs sunt:
Alimentație publică: Premiul I – Ionatan Colesciuc, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Suceava, profesor coordonator Reindl Alexandra, Premiul al II-lea –Andreea-Ștefania Maxim, Colegiul Economic „Octav Onicescu”, Botoșani, profesor coordonator Acatrinei Ana-Cătălina, Premiul al III-lea – Ana Elena Lupu, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Piatra-Neamț, profesor coordonator Acuculiței Ancuța-Denisa.
Biologie + Kinetoterapie și motricitate specială: Premiul I – Otilia-Elena Ichim, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesor coordonator Drumea Mariana, Premiul al II-lea – Cristina-Mihaela Boghian, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, profesor coordonator Grigoraș Gabriela Liliana, Premiul al III-lea – Ionela Sava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesor coordonator Mariana Drumea.
Chimie + Ecologia și protecția mediului: Premiul I – Delia-Dumitrița Duduman, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, profesori coordonatori Spînu Mariana și Buhu Narcisa, Premiul al II-lea – Elena Denisa Schipor, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesor coordonator Drumea Mariana, Premiul al III-lea – Lăcrămioara Turenschi, Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, profesor coordonator Pasinciuc Alina Roxana.
Comunicare și relații publice
Premiul I – Emanuela Nicoleta Dănilă, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, profesor coordonator Bucur Elena Cipriana, Premiul al II-lea –Anamaria Iliuc, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, profesor coordonator Ciubotariu Ancuța Simona, Premiul al III-lea – Paraschiva-Iustina Mihalescu, Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți, profesor coordonator Bândiul Ionele-Mihaela.
Controlul și expertiza produselor alimentare + Ingineria produselor alimentare:
Premiul I – Georgiana-Mihaela Darandoi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatr-Neamț, profesori coordonatori Cercel George și Casian Marian, Premiul al II-lea – Ștefania-Delia Panchea, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatr-Neamț, profesori coordonatori Cercel George și Casian Marian, Premiul al III-lea – Mihaela-Denisa Pușcășelu, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, profesor coordonator Darie Mihaela.
Economie: Premiul I – Mihăiță-Gabriel Mihai , Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, profesori coordonatori Pașcău Iustina și Suseanu Claudia, Premiul al II-lea – Vlăduț Solcan, Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, profesor coordonator Buta Larisa, Premiul al III-lea – Ovidiu Emanuel Danileț, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor coordonator Harja Irina Geanina;
Geografie: Premiul I – Rareș-Gabriel Slătinaru, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț, profesor coordonator Roșu Constantin, Premiul al II-lea –Yarina Șerban, Colegiul Național „Spiru Haret” Suceava, profesor coordonator Atomei Florentina, Premiul al III-lea – Sara-Ioana Paulescu, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, profesor coordonator Dumitru Pancu.
Istorie: Premiul I – Cristina-Domnica Hojbotă, Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, profesor coordonator Leșan Maricica, Premiul al II-lea – Maria Mireanu, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesor coordonator Tanasă Bogdan Ioan, Premiul al III-lea – Eduard-Ștefan Vaseliniuc, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, profesor coordonator Gavrilovici-Bilan Lacrămioara-Doinița.
Limba și literatura franceză: Premiul I – Veronica Gînga, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesori coordonatori Mocanu Luminița și Ciurari Laurica, Premiul al II-lea – Bianca-Maria Brumă, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, profesor coordonator Anicolaesei Alexandra, Premiul al III-lea – Valentina Șfabu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, profesor coordonator Hetriuc Maria-Cristina.
Limba și literatura germană: Premiul I – Alexandra Oniceanu, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor coordonator Juravle-Lucescu Alina, Premiul al II-lea – Laura Ioana Budui, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor coordonator Juravle-Lucescu Alina, Premiul al III-lea – Daria Ioana Laur, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor coordonator Maftei Camelia.
Limba și literatura italiană: Premiul I – Naomi Serena Soltuzu, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, profesor coordonator Ciubotariu Ancuța Simona, Premiul al II-lea – Alessia-Ioana Călin, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, profesor coordonator Solonaru Elena-Sextilia, Premiul al III-lea – Diana Holly Negrușor, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, profesor coordonator Maxim Irina.
Limba și literatura spaniolă: Premiul I – Sara Esmeralda Gafițescu, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, profesor coordonator Bucur Elena Cipriana, Premiul al II-lea – Bianca Alisia Peperigeanu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, profesor coordonator Nuțu Silvia Corina, Premiul al III-lea – Ilie Vlad Vîrlan, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, profesor coordonator Corbu Luminița-Claudia.
Proiectare asistată în AutoCAD: Premiul I – Bogdan Galațanu, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, profesor coordonator Irimia Delia Elena, Premiul al II-lea – Pavel Cimpoi, Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți, profesor coordonator Fomin Michaela, Premiul al III-lea – Ștefan Alexandru Pei, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, profesor coordonator Sîrghie Elena.
Psihologie: Premiul I – Melisa-Ionela Țigănaș, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, profesor coordonator Anuței Gabriela, Premiul al II-lea Maria-Diana Ilișescu, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, profesori coordonatori Trușcan Magdalena-Simona și Niță Laura-Nicoleta, Premiul al III-lea – Raluca-Elena Bodeianu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, profesor coordonator Catargiu Anamaria.
Sisteme electrice și energetice: Premiul I – Mateo Marcu, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Botoșani, profesor coordonator Hăilă Dănuț, Premiul al II-lea – Nicu Adăscăliței, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Botoșani, profesor coordonator Hăilă Dănuț, Premiul al III-lea – Iuliana Alexandra Pîțu, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, profesor coordonator Șutac Victor.
Turism: Premiul I – Alexandra Mathian, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, profesor coordonator Gavra Ariadna Ioana, Premiul al II-lea – Maria-Petronela Mazăre, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, profesor coordonator Orhean-Vrânceanu Maria; Premiul al III-lea – Robert Balan, Liceul Tehnologic Nr.1 Câmpulung Moldovenesc, profesor coordonator Niculea Maria.






