La Bosanci

Elevi de școală generală, expuși la accidente din cauza lipsei semnalizărilor rutiere

După cum se poate citi aproape zilnic în presa locală, accidentele rutiere în care cad victime copii sunt frecvente. De cele mai multe ori totul se întâmplă deoarece micuții nu au o minimă educație rutieră și nu sunt supravegheați. Din păcate, în multe cazuri, și amenajările rutiere din jurul școlilor sunt defectuoase, mărind riscul producerii unor tragedii.
Un exemplu în acest sens este Școala cu clasele I-VIII Bosanci. Aici, la mijlocul săptămânii trecute, a fost organizată o lecție deschisă cu copii din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, cu tema „Alfabetul rutier”, la care invitat special a fost Constantin Alecsa, administratorul Școlii de șoferi Auto-Sette Suceava. Copiilor li s-a vorbit despre importanța deosebită ce trebuie acordată circulației pe drumurile publice, încercându-se o aprofundare a cunoașterii regulilor de circulație și a indicatoarelor rutiere, în scopul inducerii unui comportament cât mai sigur al micuților, în calitatea lor de participanți la trafic.
Copiii, nevoiți să traverseze pe unde pot

Lecția deschisă a scos în evidență însă un aspect care ar trebui să dea de gândit autorităților locale din comuna Bosanci și Poliției Rutiere. În spațiul din jurul școlii generale nu există nici un fel de indicator rutier de avertizare, de limitare a vitezei legale și nici marcaje de trecere pentru pietoni, copiii fiind nevoiți să treacă strada pe unde pot, ceea ce este sinonim cu un risc ridicat de producere a unor accidente.
La lecția deschisă au participat învățători de la toate cele trei școli din comună, aceștia urmând a transmite mai departe elevilor mesajele de educație rutieră.
„Acțiunea face parte din proiectul de parteneriat încheiat între învățătoarele Monica Leceanu, Ana Lulciuc si Lăcrămioara Movilă și școala noastră de șoferi, urmând ca, pe parcursul anului școlar viitor, astfel de activități să se deruleze și cu implicarea mai activă a comunității locale”, a precizat Constantin Alecsa, subliniind că este recomandabil ca în toate școlile să se insiste pe educația rutieră, întâlniri ale copiilor cu polițiști, ori vizionări de filme, expoziții de desene, concursuri de creație rutieră pe teme de circulație fiind deosebit de utile.
La finalul orei deschise de la școala din Bosanci, elevii au primit câte un „permis de bun pieton”.

Recomandări

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni