Admitere

Elevi de la Colegiul Agricol Fălticeni, la „Zilele Porților Deschise” de la „A.I.Cuza” Iași



În cadrul proiectului „Șanse egale pentru o carieră de succes” finanțat de Fundația Soroș România, prin programul Fondul de Urgență, implementat prin Centrul Educația 2000+ , un grup de 30 de elevi provenind din medii defavorizate social, dar cu performanțe școlare deosebite de la Colegiul Agricol Fălticeni au avut ocazia să participe, miercuri, la excursiacu caracter informativ și turistic cu tema „Iași – centrul universitar și cultural al Moldovei”.
Elevii s-au deplasat la Iași, unde au avut posibilitatea să participe la „Zilele Porților Deschise”, eveniment organizat de Universitatea „A.I. Cuza” Iași, în sala „Pașilor Pierduți”.
În cadrul acestui eveniment, participanții au făcut un tur al universității, fiind îndrumați de studenți care le-au oferit informații prețioase despre fiecare facultate în parte, despre statutul de student și beneficiile acestuia în cadrul universității. De asemenea, tinerii din grupul țintă s-au informat cu privire la oferta facultăților din cadrul universității, condițiile de admitere, primind pliante și broșuri de la studenți și au vizionat un film scurt despre „ce înseamnă să fi student la Universitatea „Al.I.Cuza” Iași.
Pe parcursului evenimentului, elevii fălticeneni au făcut cunoștință cu cele mai frumoase încăperi din cadrul universității: grandioasa Sală a Senatului, sală în care purtătorul de cuvânt de la Departamentul Media, Cristina Muntean, le-a ținut elevilor un mic discurs despre universitate și facilitățile pe care le oferă; librăria universității, amenajată foarte frumos și cu mult gust și cafeneaua universității, un loc intim în care studenții se pot întâlni și savura cu plăcere o ceașcă de cafea. Elevii au rămas plăcut impresionați de ceea ce au văzut în aceste încăperi și de maniera caldă și apropiată cu care au fost abordați de studenți.
Seminarii, workshopuri, laboratoare interactive pentru a-i atrage pe elevi
În cadrul evenimentului organizat de universitate, fiecare facultate în parte a pregătit seminarii, workshopuri, laboratoare interactive pentru a-i atrage pe elevi să devină studenți ai universității. În acest sens, elevii din grupul țintă au ales să participe la un laborator demonstrativ din cadrul Facultății de Biologie, cu tema „Aplicații practice ale microscopiei fotonice în anatomia vegetală”, susținut de conf. dr. Lăcrămioara Ivănescu.
Spre sfârșitul evenimentului, elevii au servit un prânz gustos la cantina studențească a universității.
Elevii au mai vizitat Grădina Botanică, parcul Copou, Mitropolia, fiind însoțiți de prof. Savin Oltea, prof. Ionela Apetroaie și psiholog Florentina Focșineanu.
Așa cum am aflat de la psiholog Florentina Focșineanu, coordonatoarea proiectului, “excursia organizată la Iași a fost un prilej deosebit pentru informarea și consilierea elevilor în carieră, dar și pentru trezirea interesului elevilor de a deveni studenți la una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții academice din România. Sperăm ca în viitor elevii din grupul țintă să-și aleagă în mod responsabil studiile în așa fel încât să trăiască experiența unei cariere de succes”, a spus Florentina Focșineanu.



Recomandări

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii
Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava
Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava