Implicare

Elevi de la CN „Nicu Gane” și CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, la Competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”

Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au participat la competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”

Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au răspuns invitației Confederației Asociațiilor Studenților Români de pe Mapamond (G.C.R.S.), prin participarea la competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”. În perioada 1-14 decembrie 2014, voluntari G.C.R.S din țară participă la competiții sportive care au scop caritabil. Fiecare participant este încurajat să doneze o sumă de bani, în funcție de posiblități, iar banii adunați sunt folosiți pentru a cumpăra alimente, hăinuțe, pampers sau alte obiecte necesare unor copii nou-născuți în familii nevoiașe sau părăsiți în maternitate.
Câteva sute de elevi și cadre didactice de la cele două colegii au participat vineri, 5 decembrie, la competițiile de volei, baschet, tenis de masă, organizate în cadrul campaniei „Mișcarea dă speranță”. Fiecare participant a donat câte doi – trei lei, iar banii adunați sâmbătă, chiar în ziua de Moș Nicolae, au fost folosiți pentru a cumpăra produse necesare nou-născuților, care au fost donate la maternitatea din Fălticeni.
Cătălin Andrei Tofan, ambasador adjunct de localitate în cadrul G.C.R.S., a declarat: „Aceasta a fost o primă activitate care și-a propus să ajute mai multe familii care au copii nou-născuți și au o situație financiară precară. Prima, care a avut loc vineri, s-a bazat pe competiții sportive în care au fost implicate Colegiul Național «Nicu Gane» și Colegiul Tehnic «Mihai Băcescu» și în care s-au strâns fonduri de 950 de lei din biletele de acces la competiții și din donații. În a doua etapă am mers la Maternitatea Fălticeni, unde am stabilit cazurile care necesită ajutorul nostru și am aflat care sunt produsele de care au nevoie acești copii, după care am mers și am cumpărat produsele și le-am predat la maternitate pentru a aduce un strop de fericire pentru copiii mici care aveau nevoie de ajutorul nostru. Am ajutat trei cazuri, o femeie singură, care a născut recent și care este într-o situație materială precară și fără locuință, al doilea caz este un tată care își crește singur copilul nou-născut, soția decedând după nașterea pruncului și al treilea caz este o familie cu doi gemeni care locuiește într-un grajd. S-au cumpărat pampers, lapte praf și alte produs necesare copilului. Inițiativa a pornit de la nivel național, G.C.R.S. a propus proiectul, iar noi l-am adaptat la necesitățile localității” .
La Colegiul Național „Nicu Gane” proiectul a fost implementat de Darius Caliniuc, ambasador pe colegiu în cadrul G.C.R.S., în parteneriat cu Consiliul Elevilor și câțiva voluntari printre care s-au numărat Dimitrie Cielecki, Andrei Tofan Darius, Matei Caleniuc, Alexandra Pavăl, Bogdan Ivaș, Alexandra Diaconița și Bogdan Florea, care s-au ocupat de promovare și organizare.
Bogdan Ivaș, ambasadorul G.C.R.S. pe municipiu, ne-a precizat că la activitățile viitoare se speră și la participarea voluntarilor de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, astfel încât activitățile caritabile desfășurate să sprijine cât mai multe persoane.

Banii adunați au fost folosiți pentru a cumpăra produse necesare nou-născuților
Banii adunați au fost folosiți pentru a cumpăra produse necesare nou-născuților
Elevi de la CN „Nicu Gane” și CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, la Competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”
Elevi de la CN „Nicu Gane” și CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, la Competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”
Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au participat la competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”
Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au participat la competiția umanitară “Mișcarea dă speranță”

Recomandări

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni – pe drumul spre statutul de Școală Ambasador în cadrul Parlamentului European

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni - pe drumul spre statutul de Școală Ambasador în cadrul Parlamentului European

Gard lipicios pentru elevi „alunecoși”. Colegiul „Gane” Fălticeni a vopsit gardul cu păcură pentru a descuraja chiulul