toate că oficialii Ministerului Educației recunosc că învățământul de tip simultanscade calitatea demersului educațional și că el ar trebui să dispară, în numeroase județe din țară mii de copii de 6 ani care încep clasa zero vor învăța în aceleași clase și în același timp cu colegi din clasele mai mari.
Potrivit metodologiei, organizarea claselor în regim simultan se realizează prin constituirea formațiunilor de studiu cu elevi de la cel puțin două niveluri de clasă diferite.
Potrivit lui Ioan Dumitru Puiu, inspector de specialitate pentru învățământul primar din cadrul IȘJ Suceava, “în județ, circa 60 de clase pregătitoare vor funcționa în regim simultan. Am făcut tot posibilul ca numărul acestora să fie cât mai mic. Acestea se vor organiza acolo unde nu sunt alte soluții, în zone rurale, unde numărul copiilor înscriși nu a condus la formarea unui colectiv”.
În mod obligatoriu, organizarea claselor în regim simultan se face în interiorul aceluiași nivel de învățământ, primar, respectiv gimnazial, astfel că micuții de la pregătitoare vor împărți sălile de curs cu elevii din clasele I-IV.
Potrivit Metodologiei de organizare a claselor din învățământul preuniversitar în regim simultan, “în localitățile izolate geografic sau în localitățile în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute de lege și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar se organizează clase în regim simultan”. De regulă, în învățământul primar, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, respectiv pentru clasa a III-a și clasa a IV-a. Metodologia mai prevede că “ori de câte ori este posibil se recomandă organizarea de sine stătătoare a clasei pregătitoare”.
Conform unei situații a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, în anul școlar 2013-2014, se vor organiza 343 de clase pregătitoare cuprinzând peste 6.200 de elevi, față de 4.754 în 2012-2013. În 2011-2012, 68 de clase pregătitoare s-au derulat în regim simultan.
Circa 200 de profesori au urmat deja cursurile de formare pentru a preda la pregătitoare
360 de cadre didactice care, din 16 septembrie, vor preda la clasa pregătitoare vor urma o serie de cursuri de formare. Acestea sunt organizate în șase centre din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.
Ioan Puiu Dumitru a menționat că „vor fi formate 360 de cadre, ceva mai multe decât este necesar, tocmai pentru a ne lua o marjă de siguranță. Am evitat să ne confruntăm cu situația de anul trecut când am format cadre didactice pentru fiecare clasă, însă din cauza faptului că au fost copii care s-au înscris mai târziu la pregătitoare, numărul cadrelor era insuficient”.
Acesta a mai arătat că aproximativ 200 de cadre au parcurs deja, în luna iulie, cursurile de formare necesare pentru a preda la pregătitoare. Este vorba despre profesorii titulari, care în anul școlar trecut au predat elevilor de clasa a IV-a. Aceștia au parcurs un curs de formare de o săptămână, cursuri ținute de către formatorii instruiți încă de anul trecut.
O a doua etapă de instruire va avea loc în perioada 26-30 august. Ioan Dumitru Puiu a mai menționat că Ministerul Educației a dat derogare pentru desfășurarea unei a III-a etape, aceasta urmând să aibă loc în perioada 2-6 septembrie. Aceste etape îi vor cuprinde și pe cei ce tocmai s-au titularizat în învățământ.
Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează peste 100 de ore, atât față în față, cât și cursuri online, pe platforme e-learning. Pregătirea acestora se axează pe diseminarea informațiilor necesare activităților specifice de la clasa pregătitoare (proiectarea activităților, evaluare, etc.).
Organizare
Elevi de 6 ani din circa 60 de clase pregătitoare vor învăța, în regim simultan, cu colegi din clasele mai mari
