Opt tineri din Suceava și Fălticeni au fost trimiși în judecată pentru afaceri cu droguri de risc, printre clienții acestora, susțin anchetatorii, numărându-se și elevi cu rezultate deosebite la învățătură.
Potrivit Serviciului Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au fost dați pe mâna judecătorilor Cozmin Jitariu (22 de ani), din Fălticeni, student la Cluj, Sabin-Mircea Timofte (19 ani), din Fălticeni, elev, George Cristian Corbu (24 de ani), din Fălticeni, cu studii superioare, Mihnea Ștefan Halotă (19 ani), din Fălticeni, student la București, Ionuț Tofan (27 de ani), din municipiul Suceava, elev la postliceală, Liviu Popovici Homescu (26 de ani), din Fălticeni, cu studii superioare, Iulian Constantin Spatar (23 de ani), din municipiul Suceava, și Sergiu Carpovici (25 de ani), din municipiul Fălticeni, cu studii superioare.
Infracțiunile pentru care au fost puși sub acuzare sunt: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
16 tineri, săltați de acasă de ofițerii Antidrog
Gruparea a fost anihilată în luna septembrie a acestui an, inițial fiind săltați de ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității (BCCO) Suceava nu mai puțin de 16 tineri. Patru dintre aceștia, Cozmin Jitariu, Sabin-Mircea Timofte, George Cristian Corbu și Mihnea Ștefan Halotă, au fost reținuți pentru 24 de ore și arestați preventiv.
Potrivit anchetatorilor, cei patru procurau și vindeau droguri (canabis și hașiș) pe raza județului, în special pe raza municipiului Fălticeni, unde își aveau domiciliul. Afacerea cu stupefiante a fost inițiată de trei dintre inculpați, Jitariu, Timofte și Corbu, în august 2011.
Cozmin Jitariu, susțin procurorii DIICOT, procura drogurile de la diverși dealeri din municipiul Suceava, orașul Târgu Neamț, municipiul Iași, municipiul București și municipiul Cluj-Napoca, droguri pe care le vindea atât el, cât și prin intermediul verișorului său, Sabin-Mircea Timofte.
De la cei doi inculpați se aproviziona cu droguri și George Cristian Corbu, care, la rândul său, le vindea mai departe, împărțind veniturile cu ceilalți membri ai grupării.
Ofereau droguri gratis pentru a-și asigura viitori clienți
Gramul de canabis sau hașiș era vândut cu prețuri între 50 și 80 de lei.
În afacerea inițiată de cei trei tineri a intrat ulterior și al patrulea inculpat, Mihnea Ștefan Halotă, ademenit cu câteva “țigări preparate”.
“Analizând probatoriul administrat în cauză, constatăm că un număr mare de persoane, printre care și minori, au procurat droguri de risc de la inculpații Jitariu, Timofte, Corbu și Halotă, care într-un interval relativ mare de timp fie le-au comercializat droguri de risc contra unor sume de bani, fie le-au oferit astfel de droguri, scopul fiind acela de a face din acești consumatori clienți fideli ai unor viitoare acte de comercializare de droguri de risc. Cumpărătorii de astfel de substanțe au în general o situație materială bună, unii dintre aceștia remarcându-se cu rezultate deosebite la concursurile școlare organizate la nivel național. Cumpărătorii din această ultimă categorie erau printre primii contactați de inculpați atunci când aveau spre comercializare droguri de risc pentru a realiza valorificarea imediată a acestora contra unor sume cât mai ridicate, gramul de canabis sau hașiș ajungând a fi vândut chiar și cu suma de 100 de lei”, se arată în rechizitoriul anchetatorilor.
Procurorii DIICOT au dispus disjungerea cercetărilor față de alte cinci persoane puse sub acuzare în acest dosar.