La finele săptămânii trecute, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava s-au adunat pentru a participa la o amplă acțiune ecologică. Campania desfășurată marchează Luna Pădurii și se înscrie în calendarul activităților din cadrul Proiectului Național Patrula Eco, coordonat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, București.
Membrii patrulei eco „4la verde” a Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava au fost îndrumați de lucrătorii Direcției Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Suceava, activitatea având drept scop înfrumusețarea orașului, prin plantarea unor puieți pe spațiile verzi din jurul blocurilor, în locul arborilor uscați sau periculoși care au fost tăiați. Viceprimarul municipiului Suceava Ovidiu Doroftei a apreciat interesul și responsabilitatea de care au dat dovadă copiii, mulțumindu-le și încurajându-le atitudinea dezvoltată pentru păstrarea unui mediu sănătos.
Voluntarii, elevi ai claselor a V-a A, a VI-a B și a VII-a B, sunt coordonați în acțiunile eco de profesorii Claudia Țuca, Liviu Irimia și Alina Serhei, cu sprijinul directorului unității – prof. Petronela Bobric.