Pe podium

Elevi ai Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți, pe locul I la Concursul „Cultură și civilizație în România”

Gheorghe Lazar
Gheorghe Lazar

Un echipaj de elevi ai Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți s-a clasat pe prima poziție a podiumului în cadrul etapei naționale a Concursului Interjudețean „Cultură și civilizație în România”, competiție care s-a desfășurat la Galați, în perioada 2-5 iunie.
Potrivit inspectorului școlar general Gheorghe Lazăr, „este al treilea an consecutiv când colegiul rădăuțean obține locul I”.
Echipajul câștigător este format din elevii Andrei Cristian Gafencu, din clasa a X-a, Irina Zegrea, din clasa a IX-a, și Costel Niculcea, clasa a XII-a, aceștia pregătind lucrarea „Sărbătoarea Răbojului la Horodnic de Jos”.
Profesori îndrumători au fost Luminița Angelica Pîslar – Colegiul „Andronic Motrescu”, Cristina Vițega – Colegiul „Andronic Motrescu”, Mihai Cârdei – Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus și Maria Parasca – Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Sus.
Lotul sucevean a fost însoțit, la Galați, de prof. Luminița Angelica Pîslar.
„Concursul a reunit 90 de elevi ai claselor IX-XII, adică 30 de echipaje, din toată țara. Organizatori au fost Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Galați”, a mai adăugat Gheorghe Lazăr.

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă