Gest inexplicabil

Eleva sinucigașă era olimpică



Note bune la școală, conduită fără probleme deosebite și o stare de spirit bună, așa o descrie directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, Corneliu Romașcu, pe Ioana C., eleva care vineri după-amiază și-a pus capăt zilelor.
Potrivit directorului școlii, situația școlară a Ioanei, în vârstă de 18 ani, elevă în clasa a XI-a G la Colegiul Economic, nu a fost motivul din cauza căruia aceasta s-a sinucis. Ba din contră, Corneliu Romașcu a spus că „eleva era olimpică, s-a calificat la faza județeană a olimpiadei de științe economice, iar semestrul acesta urma să participe la concurs”.
Și la celelalte materii pe care le studia la școală, Ioana avea note și medii mari. Directorul Romașcu a spus că eleva a încheiat primul semestru de școală cu medii bune, de opt, nouă și zece, și că gestul său nu poate fi pus, în nici un caz, pe seama situației la învățătură.
Starea de spirit a fetei era bună „Era o elevă jovială, comunicativă, și colegii, și dirigintele ei spun că starea ei de spirit din ultima perioadă nu dădea de înțeles că ar avea probleme”, a mai spus directorul Romașcu.
Acesta a spus însă că în ultima vreme fata a avut câteva absențe, motiv din cauza căruia i-a fost scăzută nota la purtare cu un punct, dar aceasta nu explică gestul ei.
La urechile conducerii școlii au ajuns unele informații potrivit cărora fata ar fi avut probleme familiale și că așa s-ar explica faptul că și-a luat viața.
„Am înțeles că avea probleme cu tatăl său, care era mai sever, dar mai multe amănunte nu am în acest sens”, a declarat directorului Colegiului Economic, Corneliu Romașcu.
Ieri, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava toată lumea era marcată de gestul Ioanei. Colegii ei, profesorii și conducerea școlii nu-și pot explica motivele care au determinat-o pe fată să-și ia viața. Colegii de clasă ai Ioanei, împreună cu dirigintele acesteia, Romeo Cenușă, au plecat la Sfântu Ilie, acasă la cea care a fost colega lor, Ioana.
Legiștii nu s-au pronunțat asupra substanței pe care a băut-o Ioana Ioana C. s-a sinucis la sfârșitul săptămânii trecute. Vineri după-amiază, puțin după ora 16.00, mama Ioanei s-a întors acasă de la serviciu și și-a găsit fiica într-o stare vizibilă de rău. A sunat imediat la ambulanță, iar un echipaj SMURD a venit la locuința familiei, din Sf. Ilie, și a dus-o pe tânără imediat la Spitalul de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
„Era în stare de comă superficială, avea respirație dificilă și reacție la durere”, a declarat unul dintre medicii care s-au ocupat de fată. Acesta a mai precizat că a suspectat inițial o intoxicație, însă în casă nu a fost găsit nici un medicament pe care l-ar fi putut lua Ioana.
Ioana a fost internată în secția Anestezie-Terapie Intensivă la ora 17:30 și în cursul nopții, la 1.10, a murit.
În cursul zilei de ieri, medicii legiști au făcut necropsia, dar nu au putut însă să se pronunțe cu privire la substanța pe care fata a băut-o pentru a-și pune capăt zilelor.
Pentru stabilirea cu exactitate a acestui lucru, legiștii așteaptă rezultatele analizelor de laborator cerute în acest caz. În prezent, cea mai probabilă variantă este că tânăra a băut o soluție utilizată la spălat parbrizele.
În 2005, Ioana a apelat la Protecția Copilului În luna septembrie a anului 2005, Ioana a apelat la ajutorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Adolescenta le-a povestit specialiștilor din cadrul instituției de Protecție a Copilului că este agresată, împreună cu mama ei, de către tată. Inițial, ea a venit doar să ceară un sfat celor de la Protecția Copilului: „cum poate să scape de coșmar?”.
Psihologul instituției, împreună cu asistenții sociali, au stat de vorbă cu minora și i-au recomandat, pentru început, să stea o perioadă departe de presupusul tată agresor, într-un Centru de Primire Minori în Regim de Urgență. Fiind minoră, în aceeași zi a fost chemată la Protecția Copilului și mama fetei, pentru a i se comunica care ar fi soluția de moment și cea mai potrivită pentru tânără.
Soluția propusă de specialiști nu a fost acceptată de mamă, dar nici de fiica ei, între ele existând o legătură afectivă foarte puternică, după cum ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Direcției de Asistență Socială Suceava, Nicoleta Lența.
A refuzat să dea declarații „A fost chemat la noi și tatăl fetei, care a acceptat întâlnirea cu psihologul instituției. Nu se punea problema de lipsuri materiale în această familie, la acea vreme ambii părinți fiind salariați. După ce întreaga familie a stat de vorbă cu specialiștii de la Protecția Copilului, concluzia a fost că fata nu va rămâne în centrul de urgențe. Li s-a propus un plan de servicii – consiliere psihologică, pe parcursul a 12 ședințe. Nu au fost de acord”, ne-a explicat Lența.
După acea întrevedere, pentru o perioadă, specialiștii de la Protecția Copilului au mai ținut legătura cu tânăra, chiar i-au propus să dea o declarație scrisă în care să spună ce i se întâmplă, dar tânăra a refuzat.



Recomandări

Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean s-au reîntors, la moment aniversar, în băncile colegiului unde au fost elevi

Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean s-au reîntors, la moment aniversar, în băncile colegiului unde au fost elevi
Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean s-au reîntors, la moment aniversar, în băncile colegiului unde au fost elevi

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”
Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”

Voluntariat de top. Colegiul „Regele Ferdinand I” obține premiul I la Concursul național al proiectelor de voluntariat

Voluntariat de top. Colegiul „Regele Ferdinand I” obține premiul I la Concursul național al proiectelor de voluntariat
Voluntariat de top. Colegiul „Regele Ferdinand I” obține premiul I la Concursul național al proiectelor de voluntariat

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu
Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu