Elevă din Constanța, agresată într-un parc din municipiu de către un fost polițist



O elevă în vârstă de 16 ani, din Constanța, a fost agresată, ieri după-amiază, într-un parc din municipiul Constanța, de către un fost polițist, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, fata, elevă a Liceului Energetic, plecase împreună cu doi colegi să se plimbe în Parcul Tăbăcărie, aflat în apropierea unității de învățământ. La un moment dat, cei trei au fost acostați de un bărbat care avea în mână o seringă plină cu sânge și i-a amenințat pe elevi că-i va înțepa dacă nu îi vor da bani.
Colegii fetei au reușit să fugă, iar bărbatul respectiv a prins-o pe adolescentă, a lovit-o și i-a cerut să întrețină cu el relații sexuale. Alertat de colegii fetei, un echipaj de la Secția 1 Poliție s-a deplasat la fața locului și a reușit în scurt timp să-l rețină pe bărbat.
În prezent, agresorul, în vârstă de 29 de ani, este audiat de către anchetatori.
Potrivit unor surse din cadrul IPJ Constanța, bărbatul este un fost polițist, el lucrând în cadrul Secției de Poliție Transporturi.
Adolescenta a fost dusă la Institutul de Medicină Legală, iar în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale urmează să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.