Incident

Elev sancționat cu nota 7 la purtare, după ce a pulverizat cu spray lacrimogen prin clasă

Un elev din clasa a VIII-a D de la Școala Nr. 1 din localitatea Dornești s-a ales cu nota la purtare scăzută la 7 după ce a pulverizat prin clasă cu un spray lacrimogen iritant. Incidentul s-a produs săptămâna trecută, pe 20 octombrie, în timpul orei de limba franceză, când elevul a pulverizat cu sprayul spre mai mulți colegi de-ai săi. Din cauza lui, ora de franceză a fost întreruptă, iar toți elevii din clasă au fost duși la medicul din comună pentru a fi consultați, din cauză că aveau ochii iritați.
Directorul școlii, Constantin Colibaba a declarat că „după acest incident s-a demarat o anchetă internă în școală. Elevul se lăuda printre colegi cu acel spray și din greșeală l-a declanșat”. Potrivit directorului Colibaba, „elevii au fost examinați de medic, și un singur copil, la solicitarea părintelui, a ajuns la spital la Rădăuți pentru un consult suplimentar”.
Elevul care a avut asupra sa, la școală, acel spray a fost sancționat cu scăderea notei la purtare la 7, iar directorul Colibaba a menționat că „la următoarea abatere elevul este amenințat cu scăderea notei la purtare la 6 și, ca atare, riscă repetenția”. Pe lângă sancțiunea disciplinară aplicată de școală, elevul a fost amendat de poliție.
Directorul unității de învățământ în care s-a produs incidentul a anunțat poliția și Inspectoratul Școlar în legătură cu această situație.

Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER