Alcool+Romparkin

Elev rădăuțean „bântuit” de halucinații



Un elev de la o școală din municipiu a fost „eroul” unei întâmplări demne de scenariul unui film tragi-comic. Potrivit lucrătorilor de la Compartimentul Poliția de Proximitate Rădăuți, Alin S., de 16 ani, s-a întâlnit la începutul săptămânii cu doi prieteni, după care au plecat împreună la locuința unuia dintre ei. Acolo, cei trei au băut un cocteil care avea drept ingrediente votcă și Romparkin, un medicament destinat celor suferinzi de boala Parkinson. După ce băieții s-au „încălzit”, elevul a plecat spre casă, însă în drum spre locuință a început să aibă vedenii. A ajuns cu greu acasă, a ațipit imediat, dar somnul i-a fost tulburat de tot felul de iluzii care l-au determinat să se trezească și să „observe” că în patul său stătea o bătrână care se simțea foarte rău. După ce „a purtat o discuție” cu bătrâna, tânărul a apelat numărul telefonic de urgență și a chemat o ambulanță pentru vârstnică.
Dacă personalul medical, care a ajuns după câteva minute, inițial nu a înțeles unde e bătrâna, după câteva minute a realizat că tânărul delira și l-au transportat la spital unde a fost internat și i-a fost administrat tratamentul adecvat acestui gen de situație.
Agentul șef principal Gigi Beclea a precizat că tânărul a fost avertizat, iar părinții acestuia au fost sancționați contravențional conform Legii 61/1991 și în același timp a fost informată și unitatea școlară unde tânărul este elev.
Lucrătorii Compartimentului Poliției de Proximitate adresează un apel către toți elevii să evite comportamentele deviante, să-și aleagă cu grijă prietenii și să sesizeze organele de poliție când au cunoștință de colegi care au asemenea preocupări.
„De asemenea adresăm un apel către părinți să-și supravegheze mai îndeaproape copiii, anturajul pe care îl au, pentru a nu cădea în capcanele acestor tentații nefaste”, a mai precizat agentul șef Gigi Beclea de la Compartimentul Poliție de Proximitate Rădăuți.



Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate
Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate