Scene incredibile în fața Grupului Școlar „Tomșa Vodă” din Solca, unde, acum două zile, un elev a fost înjunghiat la ieșirea de la proba orală la limba engleză din cadrul examenului de bacalaureat, agresorul fiind chiar un coleg de liceu.
Acesta din urmă, un adolescent în vârstă de 17 ani, a fost arestat preventiv ieri după-amiază.
Agresiunea, încadrată de procurori la tentativă de omor calificat, s-a petrecut de față cu mai mulți elevi și profesori.
Reacția autorităților e greu de înțeles, mai ales că nici poliția, nici Parchetul sau Inspectoratul Școlar Județean Suceava nu au anunțat evenimentul.
Abia ieri, după aproape 24 de ore de la producerea agresiunii între elevi, după ce mai mulți jurnaliști aflaseră de tentativa de omor între elevi, petrecută în fața liceului, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean a remis un comunicat în care a furnizat sec câteva date despre ce s-a întâmplat la Solca.
Ulterior, în jurul orei 16:00, și Parchetul a transmis un comunicat anunțând deja arestarea suspectului, minorul în vârstă de 17 ani.
L-a înjunghiat pe trotuarul din fața liceului
Potrivit comunicatului IPJ Suceava, agresiunea s-a petrecut marți, în jurul orei 11.00, pe trotuarul din fața Grupului Școlar „Tomșa Vodă” din Solca.
Pe fondul unui conflict spontan, tânărul în vârstă de 19 ani, Dumitru Coturbaș, din localitate, a fost lovit cu un cuțit în zona toracică de Daniel Iețcu, de 17 ani, din comuna Poieni Solca, acesta din urmă elev în clasa a X-a la aceeași unitate de învățământ.
„Diagnosticul preliminar stabilit este plagă înjunghiată hemitorace stâng în dreptul inimii, tânărul fiind introdus în sala de operație. Concluziile preliminarii ale examinării medico-legale atestă primejdia directă și imediată asupra vieții victimei”, a transmis ieri poliția, precizând că cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind vorba de o tentativă de omor calificat.
„Am încercat să aplanăm conflictul, dar erau foarte înverșunați”
Potrivit martorilor, cei doi s-au luat la bătaie, după un conflict inițial pe care l-au avut în urmă cu câteva zile, de Sânziene.
Atunci, adolescentul în vârstă de 17 ani l-ar fi lovit cu capul în față pe tânărul de 19 ani, iar acesta din urmă nu a vrut să rămână dator.
Marți, la ieșirea de la testarea de competențe lingvistice la limba engleză, Dumitru Coturbaș s-a dus într-un alt corp de clădire din cadrul grupului școlar, unde se afla la practică Daniel Iețcu.
I-ar fi cerut acestuia din urmă să iasă din clasă și, în fața școlii, s-au luat la bătaie.
Mihai Grosar, cadru didactic în cadrul Grupului Școlar „Tomșa Vodă”, mărturisea ieri: „A venit un elev și mi-a spus că afară doi băieți se bat. Am văzut că se îmbrânceau, se împingeau… am încercat să aplanăm conflictul, dar erau foarte înverșunați. Nu am văzut cuțitul, decât după ce l-a lovit. Am avut impresia că a dat cu pumnul, a avut foarte bine mascat cuțitul”.
Un profesorul l-a luat de mâna pe agresor să-l ducă la poliție, însă acesta s-a smucit și a fugit
Martor la agresiune a fost și un alt profesor care, deși în concediu, se afla întâmplător în zonă și a sărit să-i despartă pe cei doi elevi.
„Domnul profesor l-a luat de mână (n.r. – pe tânărul care a lovit cu cuțitul) să-l ducă la poliție, numai că în drum spre poliție s-a smucit și a fugit”, continuă să povestească Mihai Grosar, explicând că el avea grijă de elevul înjunghiat.
Dumitru Coturbaș s-a întins pe iarbă, iar colegi de-ai lui au sunat imediat la 112, în câteva minute o ambulanță ajungând la fața locului.
Tânărul în vârstă de 19 ani a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind băgat imediat în sala de operație.
Minorul a fost prins la scurt timp și dus la audieri, la poliție, fiind reținut ulterior pentru 24 de ore. Daniel Iețcu avea și el o rană la cap, susținând că a fost lovit cu pumnii și picioarele de elevul mai mare.
Directoarea Grupului Școlar „Tomșa Vodă” din Solca, Georgeta Păstrăv, nu își explică ce s-a întâmplat: „Nu am avut probleme cu cei doi peste an. Aparent sunt copii liniștiți”.
Varianta victimei: „M-a înjurat de mamă, și atunci eu i-am dat un pumn în piept”
După intervenția chirurgicală, Dumitru Coturbaș, tânărul înjunghiat, era ieri în afara oricărui pericol. De pe pat de spital, elevul, care cel mai probabil va da următoarele probe ale bacalaureatului în salonul în care este internat, a acceptat să ne spună cum s-au petrecut lucrurile din punctul său de vedere: „Sâmbătă, am mers la Sânziene și stăteam cu băieții, când dintr-o dată a venit din spate (n.r. – Daniel Iețcu) și mi-a dat un cap în gura… Marți, am avut proba orală la limba engleză și am ieșit, iar el m-a înjurat de mamă, și atunci eu i-am dat un pumn în piept. După aceea eu m-am întors să plec acasă și el m-a tăiat cu cuțitul la picior și aici în spate… de două ori…”.
Cu siguranță, varianta celuilalt elev nu e întocmai cu cea a victimei, însă Daniel Iețcu a fost încarcerat ieri după-amiază în arestul poliției, pentru 19 zile, sub acuzația de tentativă de omor calificat, iar împrejurările exacte în care s-au petrecut faptele le vor stabili anchetatorii.