Dosar penal

Elev bătut în școală de tatăl unei colege de clasă

Un elev a fost bătut în școală de tatăl unei colege de clasă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Agresiunea s-a petrecut joi după-amiază, însă a fost reclamată la poliție o zi mai târziu.
Toată povestea s-a petrecut la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni.S
Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 18:00, în pauza dintre ore, C.R., în vârstă de 17 ani, din comuna Baia, s-a certat cu o colegă de clasă, iar tânăra și-a sunat tatăl și i-a povestit ce s-a întâmplat. Acesta din urmă, Florentin A., în vârstă de 49 de ani, din comuna Boroaia, a venit la liceu, a pătruns în incinta unității de învățământ și l-a lovit cu pumnul pe respectivul adolescent, coleg de clasă cu fiica sa. Minorul s-a dus la spital, însă nu a precizat că a fost victima unei agresiuni.
Polițiștii au aflat însă de agresiune, iar adolescentul bătut le-a povestit tot, declarând că va depune plângere și își va scoate și un certificat medico-legal.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Dublă performanță la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: locul III la două olimpiade județene pentru eleva Ananii Adina Maria

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Cinci echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, calificate la faza națională a Olimpiadei de Statistică

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung