Violență

Elev băgat în spital de un coleg



– După ce a luat bătaie într-o pauză, elevul a mers pe jos la spital, cu hemoragie, pentru că asistenta de la cabinetul școlar nu s-a sinchisit să sune la Ambulanță
Violența în școlile sucevene a devenit deja un fenomen, din ce în ce mai mulți elevi ajungând la spital după ce au căzut victime unor colegi. Este și cazul unui elev în clasa a XII-a la un liceu sucevean, care a fost internat vineri la Spitalul Județean după o bătaie primită într-o pauză de la un coleg de clasă. Elevul, în vârstă de 18 ani, a ajuns la spital cu hemoragie nazală și contuzie forte a piramidei nazale. Pentru că mai are câteva luni până la susținerea Bacalaureatului și până la absolvire, tânărul nu a vrut să declare reporterilor ce anume i s-a întâmplat, nedorind să își creeze probleme. Povestea s-a „răsuflat” însă de la colegi și din surse medicale. În plus, Poliția a demarat cercetări în acest caz, fiind vorba despre o agresiune petrecută într-o instituție de învățământ.
Vineri, în una dintre pauze, un coleg al elevului A.U., a aruncat cu cretă în acesta, lovindu-l la buză. Gestul a fost făcut în glumă, elevul cu pricina fiind cunoscut de altfel pentru glumele sale proaste. Pentru că a fost lovit, A.U. l-a luat la întrebări pe glumeț, însă acesta s-a înfuriat și a devenit violent. Pe când elevul A.U. nu era atent, glumețul l-a lovit cu pumnul în plină figură, pentru ca imediat să îi mai aplice un pumn. Colegii au sărit să îi despartă pe cei doi, dar a fost prea târziu, elevul de 18 ani era plin de sânge și acuza dureri. El s-a prezentat la dispensarul școlar, unde i s-a dat un tampon de tifon. În ciuda hemoragiei nazale și a faptului că elevul se simțea destul de rău, asistenta nu s-a sinchisit să sune la Ambulanță. Așa se face că elevul a pornit pe jos spre spital, în ciuda faptului că sângera puternic. Colegii i-au dat două pachete de șervețele, să aibă cu ce să își șteargă sângele, dar acestea s-au dovedit a fi insuficiente din cauza hemoragiei. „Îi țâșnea pur și simplu sângele din nas… Cu toate astea, asistenta de la dispensar nu a sunat la salvarea și l-a lăsat să plece pe jos la spital. Mă întreb, dacă i s-ar fi făcut său și ar fi căzut inconștient pe stradă, cine ar fi fost răspunzător pentru asta? Colegii i-au dat șervețele, dar fiind de hârtie acestea s-au consumat destul de repede. Singur a ajuns la spital, plin de sânge”, ne-a povestit ieri un martor care a dorit să își păstreze anonimatul.
A.U. este în prezent în afara oricărui pericol, fiind internat în Secția ORL a Spitalului Județean, unde i se aplică tratament. Medicii spun că evoluția sa este bună, dar că mai necesită îngrijiri medicale.



Recomandări

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”
Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”

„O seară de poveste în curtea lui Moș Crăciun” – Spectacolul caritabil al Colegiului „ Al. cel Bun” Gura Humorului

„O seară de poveste în curtea lui Moș Crăciun” – Spectacolul caritabil al Colegiului „ Al. cel Bun” Gura Humorului
„O seară de poveste în curtea lui Moș Crăciun” – Spectacolul caritabil al Colegiului „ Al. cel Bun” Gura Humorului