Într-o școală generală

Elev, atacat și lovit de mai multe ori cu o șurubelniță în clasa de curs

Un elev în vârstă de 14 ani a fost atacat și lovit de mai multe ori cu o șurubelniță chiar în clasa în care învață, incidentul petrecându-se acum două zile, la Școala cu Clasele I-VIII din Voitinel.
Agresorul a fost identificat în persoana unui minor în vârstă de 15 ani, Moise S., din aceeași localitate, care însă nu este elev al respectivei unități de învățământ.
Directoarea școlii generale a fost cea care a sunat la poliție, în jurul orei 11:00, și a sesizat incidentul.
Agresorul a fost prins de polițiști și a povestit că s-a certat cu elevul în vârstă de 14 ani, la poarta școlii, iar acesta din urmă l-a înjurat și l-a lovit cu pumnul peste față. După agresiune, elevul a fugit în școală, fiind urmărit de celălalt minor până în sala de clasă, unde cei doi s-au lovit reciproc.
La un moment dat, adolescentul de 15 ani a scos din buzunarul pantalonilor o șurubelniță și l-a lovit de mai multe ori pe elev la nivelul urechii, mâinii stângi și în zona pieptului, după care a fugit din școală.
Șurubelnița a fost găsită pe un drum din apropierea școlii, unde a fost aruncată de către minorul de 15 ani.
Elevul a fost dus la dispensarul din Voitinel, unde a primit îngrijiri medicale, nefiind nevoie de transportarea acestuia la spital.
Minorul de 15 ani s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal al unui obiect înțepător în locuri în care s-ar pune în primejdie viața sau integritatea corporală a unor persoane, precum și lovire sau alte violențe.
Cu numai o zi înainte, polițiștii din comună au solicitat conducerii instituției de învățământ să dispună măsuri de asigurare a ordinii, iar chiar în ziua incidentului, cu aproximativ un sfert de oră înainte, a fost organizată o ședință cu toți elevii, prin care li s-a atras atenția să nu părăsească incinta școlii în timpul orelor de curs.

Recomandări

Peste 600 de copii din Broșteni și Borca au transformat educația de mediu prin fotografie, artă și tehnologie

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”