Elena Udrea vrea recuzarea judecătoarei în dosarul de finanțare a campaniei din 2009. Solicitarea, respinsă



Elena Udrea a cerut, marți, recuzarea magistratului de cameră preliminară, Angela Dragne, care analizează dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009, motivând faptul că același judecător a soluționat și dosarul „Gala Bute”, solicitarea ei, fiind, însă, respinsă, scrie Mediafax.Elena Udrea a motivat solicitarea de revocare a judecătoarei prin faptul că același magistrat a făcut parte și din completul care a judecat dosarul „Gala Bute”, iar faptul că noul dosar privind finanțarea campaniei electorale din 2009 a fost repartizat aceluiași judecător „nu este o coincidență”.„Întrebarea rămâne cum puii mei doar eu, dintre toți politicienii, răspund pentru felul în care s-au finanțat campanii electorale, dar cred că rămâne retorică. Vedem acum procurori care fac parte din camarila doamnei Kovesi și domnul Bulancea este unul dintre aceștia care execută ordinele doamnei Kovesi. Deci, în puii mei, a trebuit un nou dosar de corupție pe numele Elenei Udrea, în care este amestecată și Ioana Băsescu, despre finanțarea unei zecimi din campania din 2009. Dacă cineva ar fi vrut să cerceteze într-adevăr aspecte ce țin de finanțarea campaniilor, puteau cerceta toate campaniile, nu doar campania PDL-ului. S-a ales doar o bucațica în care să pot să fiu eu acuzată”, le-a declarat Elena Udrea, jurnaliștilor, după ce s-a încheiat ședința de judecată.



Recomandări

Elena Udrea urmează să fie citată la penitenciarul din Costa Rica în două dosare judecate în țară

Toader, despre extrădarea Elenei Udrea: Să vină de la instanță,noi transmitem mai departe solicitarea

Poliția cere instanței mandat european de arestare și urmărirea internațională a Elenei Udrea

ÎCCJ: Din înscrisurile depuse de avocați, nu rezultă că Elena Udrea a primit statutul de refugiat