Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că nu uită ce a făcut PNL, dar că poate exista „o variantă de colaborare” cu acest partid în turul al doilea al prezidențialelor, între două rele” putând fi ales răul cel mai mic, respectiv ca un eventual candidat liberal în turul doi să fie susținut de PMP, informează Mediafax.
Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților PMP la europarlamentare, că nu uită ce a făcut PNL și că acest partid este un „rău mare”, dar nu atât de mare ca România „să fie ocupată de PSD” din decembrie 2014, trasnmite corespondentul MEDIAFAX.
„Poate fi și o variantă de colaborare cu PNL în turul doi al alegerilor prezidențiale. Și la PNL, ca și la PSD, se va decide cine va candida la Președinție după europarlamentare. Domnul Antonescu și-a asumat un scor de 20 la sută. A spus singur că dacă nu obține acest scor pleacă. Deci vom vedea după europarlamentare”, a declarat Elena Udrea.
Ea a spus că nu uită că PNL „a stat alături de PSD și domnul Antonescu a stat alături de Victor Ponta și în 2012, când l-au suspendat pe Traian Băsescu, și în anii de guvernare, în care nu au făcut nimic”, dar că „între două rele” va alege răul cel mai mic.