Elena Udrea își dorește să primească de Crăciun un costum de schi, pentru că are pârtii de inaugurat



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat că își dorește să primească de Crăciun un costum de schi, deoarece are două pârtii de inaugurat, iar la ultima inaugurare a fost îmbrăcată „necorespunzător” și a „înghețat de frig”.
„Am vreo două pârtii de inaugurat și am nevoie de un costum de schi. Cam atât, nu m-am mai gândit la altceva”, a spus Udrea.
Ea a precizat, pentru MEDIAFAX, că de la Crăciun până după Anul Nou se va afla pe Valea Prahovei.
„Voi fi pe Valea Prahovei. Mi-am propus să inaugurez pe 24 decembrie pârtia de schi de la Sinaia. Vor mai fi câteva acțiuni, pe care o să le am, dacă tot am decis să fiu în zonă, să nu mă plictisesc o săptămână și jumătate, să încerc să mai fac și alte lucruri, care țin de activitatea ministerului, de turism”, a spus Elena Udrea.