Elena Udrea este mulțumită de sezonul estival, dar speră să nu se încheie la 1 septembrie



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Constanța, că este mulțumită de actualul sezon estival, dar ar vrea ca acesta să nu se încheie la 1 septembrie, „așa cum fac unii hotelieri”, precizând totodată că își va petrece weekendul pe litoral.
„Până acum sunt mulțumită de actualul sezon estival. Asta arată, pe de o parte că oamenii s-au mai relaxat în ceea ce privește presiunea crizei economice și merg în concedii. Statisticile arată că au crescut cheltuielile pe care le-a făcut populația cu vacanța. Iar pe de altă parte arată și că aleg turismul românesc, litoralul românesc”, a spus Elena Udrea, care a precizat însă că nu ar fi mulțumită dacă sezonul estival s-ar încheia la 1 septembrie.
„Asta nu înseamnă că putem să ne culcăm pe o ureche și să spunem că ce bine că vin oamenii în iulie și august și nu mai este nimic de făcut. La 1 septembrie, unii dintre hotelieri vor închide hotelurile, așa cum știm cu toții, vor pleca acasă cu banii făcuți mare parte la negru în această vară și adio cu litoralul românesc. Lucrurile acestea trebuie să le combatem. Nu mă satisface foarte mult că văd acum că gradul de ocupare este de sută la sută. Să vedem ce o să fie în septembrie”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Întrebată de unde știe că hotelierii pleacă acasă cu bani făcuți la negru, ea a răspuns că este o observație făcută în anii trecuți.
„Este interesant de urmărit un lucru: toată lumea vede acum un grad de ocupare de sută la sută. O să vedeți cât se declară în luna octombrie că a fost în vară – 60 la sută, 70 la sută grad de ocupare. Deci pe litoralul românesc există din păcate și acest fenoment de evaziune fiscală, dar el este mult mai extins în alte zone, cum ar fi turismul rural. Aici în schimb este o capacitate mare de cazare și se vede mai ușor”, a precizat Udrea.
Elena Udrea a mai spus că speră ca Legea turismului să fie aprobată în această toamnă, când începe sesiunea parlamentară.
„Cred că Legea turismului va fi aprobată în această toamnă pentru că interesul este foarte mare. M-am bucurat să văd ce dezbateri a declanșat aprobarea Legii turismului. Cred că va fi aprobată, mai ales că noi avem o deschidere totală față de solicitările autorităților publice locale și o parte a solicitărilor tour operatorilor. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu deține toată știința turismului, să fim serioși. Eu sper ca în septembrie să o trecem”, a spus ea.
De asemenea, Elena Udrea a afirmat că își va petrece weekendul pe litoral, unde se va întâlni cu autoritățile locale din sudul litoralului pentru a analiza proiectele de dezvoltare a stațiunilor din zonă.
„Sunt în sudul litoralului și rămân pe litoral până luni, pentru că și luni este zi liberă. În acest timp mai am întâlniri cu autoritatea publică locală din sud, și s-ar putea să ajung și la Festivalul Mangalia”, a declarat Elena Udrea.