Deputatul Elena Udrea a fost prezentă sâmbătă seara la Suceava pentru a-și susține moțiunea cu care va candida pentru președinția PDL Suceava. Întâlnirea cu democrat-liberalii suceveni a avut loc în sala mică a Casei de Cultură, la discuțiile cu fostul ministru al Dezvoltării și Turismului Elena Udrea fiind prezente peste 200 de persoane, printre care prim-vicepreșeintele PDL Suceava, Orest Onofrei, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, precum și mai mulți primari suceveni ai acestui partid. Alături de Elena Udrea s-a aflat și fostul premier al României, actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și fostul ministru de Interne Gabriel Berca. Amfitrionul întâlnirii a fost Orest Onofrei, care a ținut să precizeze că la întâlnirea cu Elena Udrea sunt prezenți toți cei 182 de delegați la Conferința Națională a PDL. Elena Udrea a venit la Suceava pentru a-și prezenta moțiunea „Noul PDL. O nouă Românie”, precizând încă de la începutul discursului său că ar fi fost bucuroasă să se fi întâlnit și cu „bunul nostru prieten, Gheorghe Flutur”.
În discursul său, Udrea a subliniat că PDL trebuie să devină principalul partid de opoziție din România. „PDL a avut o guvernare responsabilă, care a schimbat fața României. Noi am spus cinstit ceea ce putem și ceea ce nu. USL i-a mințit pe români. Astăzi, românii trăiesc mai prost și văd că USL are o guvernare mincinoasă, coruptă și care îi discriminează pe aleșii locali PDL”, a declarat Elena Udrea. Ea a subliniat că, în comparație cu USL, fosta guvernare PDL a lăsat extrem de multe proiecte, lucrări și investiții. „PDL, indiferent ce spun adversarii politici și cei care au crezut minciunile USL, a avut o guvernare responsabilă, asumată, care a schimbat fața României, așa cum a schimbat și aici, în județul Suceava. PDL a avut o guvernare care a construit în țara aceasta cât nu au construit toate guvernările de după 1989. O guvernare care a lăsat atât de multe proiecte, încât Guvernul USL nu este în stare să zugrăvească ce am construit noi. Nu este în stare nici măcar să taie panglici la proiectele pe care noi le-am început”, a arătat Elena Udrea. Ea a mai adăugat că pentru PDL nu este suficient să fie în opoziție pentru a crește în sondaje, ci „trebuie să facem opoziție în fiecare zi pentru a demasca ceea ce face greșit guvernarea USL.
Udrea a arătat că România este în momentul de față țara care are cea mai mare rată a inflației din rândul statelor din Uniunea Europeană, iar în fiecare zi se pierd noi locuri de muncă.
Deputatul PDL a ținut să precizeze că PDL are nevoie rapid de o schimbare, și să devină partidul care să sancționeze erorile actualei guvernări USL.
„Dacă nu vom face noi asta și nu îi vom apăra noi pe români de lucrurile rele care se întâmplă în guvernarea USL, o vor face alții. Și dacă se întâmplă asta, riscăm ca principalul partid de opoziție să fie cel al lui Dan Diaconescu”, a mai spus Elena Udrea.
Udrea a arătat că în momentul de față PDL se află la răscruce, fiind în situația în care se afla PD în anul 2001, când acest partidul a avut nevoie de o schimbare radicală. „Atunci am ieșit din epoca Petre Roman și am intrat în una de succese. Am intrat într-o perioadă de zece ani de victorii. Nimeni nu a mai avut victoriile pe care PDL le-a avut”, a precizat deputatul PDL.
Emil Boc: PDL este Barcelona României
Prezent la Suceava pentru a susține candidatura Elenei Udrea la șefia PDL, fostul premier Emil Boc a spus că după ce a analizat toate cele trei candidaturi, a decis să o susțină pe aceasta pentru președinția partidului. Boc a spus că PDL are nevoie de un președinte care să facă o opoziție dură, la baionetă și fără nici un fel de menajamente la adresa USL, și care să recâștige electoratul de dreapta, „pe care l-am pierdut, dar nu s-a dus la USL”.
„PDL are nevoie să mențină parteneriatul cu președintele României, și nu în ultimul rând trebuie să revină la guvernare ca principală forță politică. Pentru asta, analizând toate candidaturile existente, cea care răspunde exigențelor, în cea mai mare măsură, este Elena Udrea”, a spus Emil Boc. El a mai arătat că în PDL este o competiție internă, și nu un război, iar în acest moment democrat-liberalii caută cea mai bună soluție pentru partid. „PDL este cel mai titrat partid din România. Dacă vreți, PDL este Barcelona României, care are cele mai multe titluri și blazoane. Iar acest partid nu poate să merite decât un viitor care să însemne revenirea la guvernare”, a mai declarat Emil Boc.