Elena Gheorghe: Sunt o graviduță cool



Viitoarea mămică Elena Gheorghe a realizat un pictorial sexy pentru noul număr al revistei Ce se întâmplă, doctore?, cântăreața precizând că, în 2012, va deveni mireasă, după ce la începutul lui decembrie anul acesta va naște primul său copil.
Însărcinată în luna a șasea, Elena a declarat pentru Ce se întâmplă, doctore? că are doar 4 kilograme în plus față de greutatea inițială. „În primele 3 luni, nu m-am îngrășat deloc, în luna a 5-a am luat 1 kilogram, iar în luna a 6-a am luat 3 kilograme în plus. Totul se datorează alimentației și sportului”, a spus Elena Gheorghe.
Cântăreața povestește, în interviul din noul număr al revistei Ce se întâmplă, doctore?, că iubește copiii de mică și și-a dorit să devină mămică pe la 25-26 ani. „Nu am programat nimic, a fost un dar pe care atât eu, cât și Cornel l-am primit ca pe o binecuvântare. Niciodată nu ești 100% pregătit să devii părinte, dar, în momentul în care am aflat că sunt însărcinată, mi-am dat seama că sunt pregătită!”.
Vedeta descrie în interviu cum a primit vestea iubitul ei: „Amândoi am fost surprinși, emoționați… La prima vizită la doctor, el a fost cât pe ce să leșine de emoție când i-a auzit inima micuțului. Cornel iubește copiii și sunt convinsă că va fi cel mai bun tătic din lume. E foarte interesat de evoluția sarcinii, de mișcările micuțului, vorbește mult despre el și despre cum va fi când va veni pe lume” .
Elena mai declară în Ce se întâmplă, doctore? că, de când a aflat că va avea un bebe, a purtat numai pantaloni scurți și pantofi cu toc sau rochițe scurte cu UGG-uri: „Sunt o graviduță cool, mă îmbrac rock, jeans scurt, tocuri, geacă de piele sau rochițe scurte cu UGG-uri, mă mai îmbrac în cămășile lui Cornel. Nu mi-am schimbat prea mult stilul vestimentar. Pe scenă aleg tot ținute sexy și feminine, adaptate la noile forme”.
În plus, Elena Gheorghe a spus că se pregătește să devină mireasă în 2012, precizând însă că nu știe câți invitați va avea la nuntă: „Nu știu câți vor fi, familia noastră e foarte numeroasă. În plus, avem mulți prieteni. Încă nu am făcut lista și nici măcar nu pot estima, pentru că la petrecerea de logodnă am vrut ceva restrâns și am ajuns la 170 de invitați”.
Totodată, cântăreața este convinsă că, după ce va naște, va avea destul timp să ajungă la formele inițiale și să fie în formă pentru nunta din 2012. De asemenea, Elena Gheorghe este sigură că, după ce va naște la începutul lui decembrie, de Revelion va putea să urce pe scenă pentru concerte.