Elena Gheorghe, pe aceeași scenă cu Xzibit, în două concerte în Germania



Cântăreața română Elena Gheorghe va susține, sâmbătă, în Germania, două concerte, ocazie cu care artista va bifa o premieră personală – va cânta pe aceeași scenă cu artistul internațional Xzibit, potrivit unui comunicat.
Potrivit comunicatului, 2011 este anul realizărilor pentru Elena Gheorghe. Artista se bucură de împliniri în viața personală, fiind însărcinată cu primul său copil, iar cariera ei muzicală este în ascensiune.
„Disco Romancing” și „Midnight Sun” sunt piesele cu care Elena a cucerit piețele internaționale. Cele două single-uri au ajuns hituri în țările unde au fost licențiate prin intermediul Cat Music.
În urma acestui succes, cântăreața primește din ce în ce mai des invitații de a cânta în respectivele țări. Astfel, sâmbăta aceasta, Elena va fi în Germania pentru două concerte, ocazie cu care artista va bifa o premieră personală: va cânta pe aceeași scenă cu artistul internațional Xzibit.
„Nu pot spune că ascult muzica lui Xzibit, însă îl apreciez pentru succes și îmi place personalitatea lui. Mă flatează că vom cânta pe aceeași scenă”, spune Elena Gheorghe.
După show-rile din Germania, artista se reîntoarce în Spania, unde are programat începând cu 7 octombrie un turneu de o săptămână. Piesele ei au ajuns nr. 1 la cel mai ascultat post de radio dance spaniol, Maxima FM, și au rămas în top săptămâni la rând. Acum, „Midnight Sun” se află pe locul al doilea, după ce săptămâna trecută a ocupat prima poziție în clasamentul muzical, piesa Elenei fiind prezentă în top de 16 săptămâni.
Alvin Nathaniel Joiner, în vârstă de 37 de ani, cunoscut sub numele de scenă Xzibit, este rapper, actor și vedetă de televiziune. El este cunoscut și drept gazdă a emisiunii de la MTV „Pimp My Ride”. Printre albumele sale se numără „Restless”, „Man vs. Machine” și „Weapons of Mass Destruction” și a lucrat cu artiști precum Eminem, Snoop Dogg, Dr. Dre și 50 Cent.