Contract

Elena Băsescu, un model care semnează, dar nu onorează



Elena Băsescu, un model care semnează, dar nu onorează
Elena Băsescu, un model care semnează, dar nu onorează

O veche vorbă din înțelepciunea populară spune că atunci când ajungi sus uiți de unde ai plecat. Acest lucru poate fi valabil și în cazul mezinei președintelui Băsescu. Cel puțin în meseria de manechin. Deși a urcat mult prea repede pe treptele carierei de model, asta în timp ce unor fete obișnuite le ia o astfel de ascensiune câțiva ani buni de muncă asiduă, Elena Băsescu se comportă ca și cum ar fi un fotomodel internațional.
Potrivit cotidianului Click, fiica cea mică a președintelui ar fi semnat un contract, pentru un onorariu de 20.000 de euro, cu o firmă de prestigiu din Germania. Până aici toate bune și frumoase, numai că mezina a refuzat să își facă apariția la o prezentare din Brașov a respectivei case de modă, în ciuda faptului că banii i-au intrat în cont.
Chiar dacă organizatorii au încercat să se dea și peste cap pentru ea, Elena a spus pas. „I-am pus la dispoziție și un elicopter, avea totul asigurat, dar nu am reușit să o convingem să ajungă la prezentare”, au declarat organizatorii, șocați de refuz.
Motivul pentru care fiica președintelui nu și-a onorat contractul? Avea ceva mult mai important de făcut. Oare să fie Hrebenciuc Jr vinovat pentru absența „divei” de la prezentare? Sau poate că nu se bronzase suficient și s-a gândit că nu dă bine pe podium? Sau, cine știe? Poate că s-a bazat pe faptul că, fiind fiica primului om în stat, oricum nu contează ce semnează…. (antena 3.ro)



Recomandări

Elena Udrea urmează să fie citată la penitenciarul din Costa Rica în două dosare judecate în țară

DOSARUL privind campania electorală din 2009. Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, trimiși în judecată

Elena Udrea, cercetată sub control judiciar pentru spălare de bani : Este un dosar de precampanie, o acțiune de imagine