Elena Băsescu, la Spitalul Universitar după ce a fost implicată într-un accident rutier



Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, Elena, a fost implicată într-un accident rutier în Piața Charles de Gaulle din București, aceasta mergând la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații, informează Mediafax. Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, Elena, nu prezintă probleme de evoluție a sarcinii, după accidentul rutier în care a fost implicată marți după-amiază, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului Universitar București.Potrivit surselor citate, Elena Băsescu a fost adusă de un echipaj SMURD la Spitalul Universitar, unde, în urma investigațiilor, medicii au concluzionat că pacienta nu are probleme de sănătate în urma accidentului, inclusiv în ceea ce privește evoluția sarcinii.Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu este însărcinată în luna a cincea.



Recomandări