Inspirați de turneul pe care l-au întreprins recent în Cuba, băieții de la Mandinga (foto) s-au întors în țară cu planuri mari și un nou concept de spectacol. Urmând sfaturile profesorilor cubanezi, trupa Mandinga se va extinde în curând cu două noi soliste. O astfel de formulă, cu minim trei soliști, este practicată de către toate trupele de succes din muzică latino-americană. Recitalurile vor dura două, trei ore și vor oferi publicului momente de muzică și dans cu adevărat spectaculoase.
„Elevii cubanezi” i-au prezentat colegei lor, Elena Gheorghe, noile intenții imediat ce au ajuns în țară – respectiv inițierea unui casting pentru căutarea a încă două colege. După un timp de gândire solicitat, în care a analizat noul concept și propriile intenții privind cariera sa muzicală, Elena Gheorghe și-a comunicat pe 15 februarie decizia de a nu continua activitatea alături de trupă, considerând noul concept drept neavantajos pentru sine. Discuția s-a desfășurat amiabil, iar foștii colegii îi respectă decizia și îi urează mult succes în noua ei carieră.
În ceea ce privește activitatea trupei Mandinga, aceasta va continua într-un ritm alert, inclusiv pe plan concertistic, cu un repertoriu de salsa și latin jazz susținut vocal de Alex și Aristides, care aveau și înainte momente speciale în cadrul recitalurilor.
„Noi nu ne considerăm soliști, ci instrumentiști, însă ne place să cântăm și vocal în unele momente din show – asta dă culoare și dinamism. Bineînțeles că așteptăm cu interes în familia noastră noile colege, pentru că avem planuri mari pentru Mandinga” a declarat Alex.
