Scriam nu demult în acest colț de pagină despre „O mică și foarte târzie <bombă> literară, cu posibil răsunet totuși: un prieten care, împreună cu taică-său, toată viața a răscercetat cu folos vechi documente, afirmă că are suficiente temeiuri pentru a demonstra că prea cunoscutul catren proletcultist <Trece-o zi, mai trece înc-o zi / Se ascute lupta între clase / Iar chiaburii se arat-a fi / Elemente tot mai dușmănoase> nu-i aparține lui A.E. Baconsky, cum aproape s-a împământenit, ci, de fapt, este un inspirat catren satiric izvodit de Nicolae Labiș, la vreme aceea student al <Școlii de literatură> conduse de Novicov. Ceea ce mie unul mi se pare deplin credibil! N-am căderea să furnizez amănunte, revelația urmează s-o facă publică și s-o argumenteze documentat cercetătorul care a identificat-o. Ea nu afectează nicicum esența faimosului Catastif clujean din anii ’50 despre care am scris pe îndelete acum câțiva ani tot într-o tabletă din Monitorul de Suceava, dar repară cumva reputația nedrept ciobită a lui A.E. Baconsky” – cel care ar fi împlinit, în 2025, 100 de ani! Și, de ce nu, adaugă încă un temei de stimă operei poetului de la Mălini, acum, la împlinirea celor 90 de ani de la naștere. Niciodată nu-i prea târziu!
Și iată că a venit vremea deslușirilor, întrucât ultimul număr al Observatorului cultural publică amplul text intitulat „A.E. Baconsky 100 – un catren mult citat sau o fantomă literară?”, datorat lui George Corbu Jr., între altele deținător al celei mai depline și valoroase colecții de autografe literare din postata mioritică și fin cunoscător al știutelor și neștiutelor întâmplări scriitoricești ale veacului. Calcă sănătos cărări bătute, dar caută mai ales pe cele nebătute, totdeauna mergând direct la sursele care, adeseori, prilejuiesc revelații.
Simplificând, în cazul vestitului catren ar fi de lămurit câteva chestiuni – prima: este texul lui A.E. Baconski? (mai departe marcat cu AEB), a doua: nu l-a scris AEB? a treia: este parodia lui Nicolae Labiș? Pe vremurile acelea, scriitorii erau chemați să-și discute public creațiile confraților, dându-și unul-altuia „indicații prețioase” menite să resusciteze entuziast literele române – și o făceau cu simț de răspundere muncitoresc: „să-i ajutăm fără cruțare!”
La Primul Congres al scriitorilor din RPR, raportorul temei „Probleme ale poeziei”, Dan Deșliu citează ca prezentând „slăbiciuni de formă” (de fapt, erau nimicnicii penibile de fond!) două creații de-ale lui AEB; cunoscutul catren cu „Trece-o zi…”, dimpreună cu „poemul” „De-acum gata cu lopata / Tai sfecla, cureți boabe, toci nutrețuri / Din toamnă ți-au rămas câțiva dovleci / Pe care încă nu i-a prins înghețul” etc., etc. Era congres, AEB putea să riposteze, mulți confrați au făcut-o în situații similare, putea, simplu, să declare că nu-i textul lui, „n-am scris niciodată așa ceva, versurile cu lupta între clase nu-s ale mele”. N-a făcut-o, și notăm prima acceptare indirectă a paternității.
Pe de altă parte, strofa buclucașă mai degrabă nu apare prin textele oficiale (inclusiv în „Scânteia”). Și mai ciudată este situația că, deși catrenul este repetat consemnat de mai multe surse ca figurând în cele 240 de strofe (!) ale poemului „La frasinul de la răscruce”, atunci când G. Corbu Jr. ia cartea la cercetat, constată că pârdalnica strofă… pur și simplu nu există în tot textul cu pricina! De altfel, prezența sau absența în varii astfel de situații n-are cum să semnifice prea mult – cer cuvenitele scuze și exemplific din propria experiență: piesa mea de debut, „Tangou la Nisa”, a jucat-o patru teatre naționale, dar n-am inclus-o în nici unul dintre volumele mele de teatru – pur și simplu era prea de tinerețe și, deși-i total departe de poncifele vremii, n-are cum și de ce să mă reprezinte. Probabil că la fel au făcut și alții.
Eugen Simion semnala că „A.E. Baconsky pare a fi conștient de calitatea acestor producții școlărești, conformiste în grad maxim, și se culpabilizează: <Poezii cuminți și cenușii / Exerciții școlărești mărunte / Crești, începi, deprinzi și tu să scrii… / Vine iarna, pletele-s cărunte // Din antologiile mai vechi / râd în hohot numele uitate.>” Din cele ce se știu până acum (și poate nu le știm chiar pe toate) AEB n-a declarat răspicat nici că-i textul lui, nici că nu-i al lui și-l desfide. De ce, nu știu.
De cealaltă parte a baricadei, sumedenie de voci onorabile și credibile vin cu varianta Nicolae Labiș. Laurențiu Ulici: „Labiș, dacă nu mă înșel, va fi scris o poezie savuroasă, fidelă și necruțătoare stilului baconskyan de primă fază, parodie al cărei început sună cam așa” (urmează textul cunoscut). O confirmă colegii de școală literară Nicolae Stoian, Tita Chiper ș.a. În revista „Anii de ucenicie” a răposatei Școli de literatură (nov. 1952) apare sub semnătura lui Nicolae Labiș parodia „Vânzătorilor de mărunțișuri” (precedată limpede de închinarea „Lui A.E. Baconsky”). Începutul parabolei „Uneltiri” arată după cum urmează: „Trece-o noapte, trece altă zi / Lupta se ascute între clase / Tejghetarii se arată-a fi / Elemente tot mai dușmănoase.” Elocvent, Labiș, dar nu cumva-i răspuns târziu la „lupta între clase”?
N-aș zice că disputa pentru paternitatea incredibilului catren despre care Dumitru Micu spunea că „a intrat în folclorul burlesc al lumii literare” ar fi căpătat totală limpezime odată cu publicarea consistentului articol pe care doar l-am putut semnala aici, fiindcă George Corbu Jr. apelează motivat la situații, evenimente și personaje astăzi pe jumătate, dacă nu deplin ieșite din sfera interesului literar imediat, iar uitarea, se știe, rămâne etern înscrisă-n legile omenești. Oricât de credibile și neașteptate noutăți ar mai putea veni întru susținerea celor aduse la față de cortină de George Corbu Jr., rămâne încețoșată întrebarea-cheie: putea fi scris cu deplină bună-credință un astfel de text de către un intelectual rasat, autentic și remarcabil precum A.E. Baconsky, cu atât de luminos traseu intelectual ulterior? Fără îndoială că nu. I-am zicem accident, de-ar fi singurul astfel de avorton, dar poezia lui AEB din acea perioadă mai are și alte fonfleuri flagrant proletcultiste. Atunci?
Cum se vede, ar mai fi câte ceva de cercetat.