Joi, la ora 12.45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de un bărbat de 27 ani, din municipiul Constanța, administrator al unei societăți comerciale din Constanța, despre faptul că în noaptea de 10/11.12.2014, persoane necunoscute au sustras de pe raza municipiului mai multe elemente de semnalizare a unor lucrări și de dirijare a traficului rutier. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că firma din Constanța efectuează lucrări de reabilitare a rețelei de apă pe mai multe străzi din municipiul Suceava, ocazie cu care a amplasat elemente pentru semnalizarea acestora, precum și semne de circulație pentru dirijarea traficului. Astfel, în noaptea de 10/11.12.2014, persoane necunoscute au sustras mai multe elemente pentru semnalizarea și dirijarea traficului amplasate pe str. Narciselor din localitate. „Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.





