Forța Democrată

Electrificarea patriei și cancanurile ei



Marx a intuit importanța electrificării, enunțând „forța revoluționară” a curentului electric. Lenin definea comunismul ca fiind „puterea sovietică plus electrificarea întregii țări”. Partidul Muncitoresc Român a întocmit „Planul de electrificare a țării și de folosire a apelor”, menit să pună în „mișcare” uzinele și fabricile și „să lumineze” orașele și satele. Planul urma să fie aplicat, începând din 1950, pe durata a două cincinale. Nimic de zis, electrificarea țării a fost un deziderat imperios necesar dezvoltării României. Din nefericire, însă, planificată a se finaliza în două cincinale, aceasta nu s-a desăvârșit, ca mai toate cele „făurite” în perioada comunistă, nici în nouă cincinale.
Așa se face că, în România mileniului III, mai sunt sute de sate neconectate la rețeaua de energie electrică, dar și multe locuințe pentru alimentarea cărora este necesară extinderea rețelelor existente. În 2007, Guvernul a inițiat programul, care prevede electrificarea integrală a României până la finele anului 2009. Investițiile sunt estimate la 150 milioane de euro, din bani alocați de la buget și din finanțări externe. Ce mai, o nouă electrificare! Se întrevede un viitor luminos, cel puțin la propriu, pentru toată suflarea românească.
Apropierea alegerilor locale a încins peste măsură spiritele. Surprinzător, tema electrificării, de data aceasta în frumosul nostru județ, apare în discuție. Președintele PSD, Gavril Mîrza, deranjat de criticile aduse programelor de dezvoltare promovate de actuala administrație de către fostul său coleg de partid, Vasile Ilie, în prezent vice la PD-L, atacă la baionetă: „Am avut un coleg de partid pe care l-am făcut prin anii 2003 director la Electrica și a avut sarcina să se ocupe de electrificarea tuturor cătunelor și satelor din județul nostru. Despre Ilie Vasile vorbesc, ca să fie clar. Or constat cu tristețe că nu s-a făcut nimic…”
Atacul domnului Mîrza nu l-a electrocutat pe domnul Ilie, democrat-liberalul revenind cu alte poziții critice. Paradoxal, PSD, prin vocea deputatului Bejinariu – readus de apropierea alegerilor la bază, printre suceveni- răspunde tot printr-o referire la fosta funcție, de la fosta Electrica, a fostului coleg de partid. Domnul Bejinariu povestește cum, pe vremea când era secretar general al Guvernului, a stat zile întregi pe capul fostului ministru al industriei, Dan Ioan Popescu, pentru ca acesta să accepte numirea lui Vasile Ilie. Hodoronc-tronc, fostul ministru concluzionează că pe cei de la PD-L nu-i interesează decât funcțiile și nu soarta cetățenilor județului Suceava.
Tehnica aceasta – de a răspunde la atacuri nu pe fondul problemei, ci invocând aspecte care nu au nici o legătură cu chestiunea în discuție, dar care se presupune că vor pune adversarul în dificultate și îl vor discredita – nu numai că nu este principial corectă, dar chiar se poate întoarce, precum bumerangul, împotriva autorilor. Să exemplificăm :
1. Atragerea domnului Ilie Vasile în PSD s-a produs în perioada în care PSD-ul, mândru, țanțoș și la guvernare, enunțase public teza destructurării PD și desfășura ample acțiuni de racolare a pediștilor. Este evident, pentru mine, că funcția de director la Electrica Suceava (și, probabil, nu numai ea, pentru că au urmat: consilier județean pe lista PSD, apoi președinte al ATOP) a făcut obiectul unei negocieri, la care domnul Mîrza nu avea cum să nu participe. O altă alternativă ar fi doar aceea că domnul Mârza și colegii săi din conducerea PSD au apreciat calitățile domnului Ilie și i-au acordat încrederea pentru aceste demnități. Până la urmă, oricum s-ar fi întâmplat, domnii de la PSD nu au nici un motiv să-i bată obrazul domnului Ilie.
2. Electrica era o societate având unic acționar statul român. Fondurile pentru electrificare erau dirijate către județe de ministerul de resort. Programul anual al investițiilor era discutat și avizat, surpriză, tocmai la Consiliul Județean, La vremea respectivă toate instituțiile implicate erau girate de domni de la PSD. A-l scoate țap ispășitor pe Vasile Ilie pentru nefinalizarea electrificării în județ este cu totul incorect. În fapt, insuficiența fondurilor a limitat drastic numărul de racordări la rețea.
3. Afirmația domnului Mârza: „l-am făcut prin anii 2003 director la Electrica” și „memoriile” domnului Bejinariu privind insistențele depuse de domnia sa pe lângă ministru pentru desemnarea domnului Ilie pe funcție vorbesc de la sine despre modul cum a funcționat guvernarea pesedistă, în tentativa ei de a reinstaura partidul-stat. Folosirea acestor argumente, acum după patru ani, dovedește -în plus- că pesediștii nu au învățat mare lucru în opoziție.
4. Să nu fim nici naivi și nici ipocriți. Am convingerea că toți cei care se implică la vârf în politică, inclusiv domnii de la PSD, o fac pentru că își doresc să câștige funcții și apoi să exercite prerogativele acestora.
Încurcate sunt căile electrificării, mai ales când își bagă politicul coada.



Recomandări

Finalizarea proiectului Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC GLOBAL INSTAL SRL

Finalizarea proiectului Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC GLOBAL INSTAL SRL
Finalizarea proiectului Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC GLOBAL INSTAL SRL