Armonizare

Electricitatea, benzina cu plumb și gazele, mai scumpe de la 1 ianuarie după majorarea accizelor



Prețurile la energie electrică, benzină cu plumb, păcura și gazele naturale utilizate drept combustibil pentru motor vor crește de la 1 ianuarie 2007, când intră în vigoare noi niveluri ale accizelor.
Accizele pentru electricitate vor fi majorate, de la 1 ianuarie, cu peste 30%, iar în cazul benzinei cu plumb taxa va crește cu 6,6%, potrivit prevederilor Codului Fiscal referitoare la accizele armonizate.
În cazul electricității utilizate în scop comercial, acciza va urca de la 0,19 euro/MWh, la 0,26 euro/MWh (36,8%), iar taxa pentru electricitatea destinată sectorului necomercial, inclusiv populației, va urca cu 33,3%, de la 0,39 euro/MWh, la 0,52 euro/MWh.
La benzina cu plumb, accizele vor fi majorate de la 513 euro/tonă (395,01 euro/1.000 litri) la 547 euro/tonă (421,19 euro/1.000 litri), nivel care va rămâne constant până în 2010. Acciza pentru păcură va urca de la 9,5 euro/1.000 kilograme la 13 euro/1.000 kilograme.
În cazul benzinei fără plumb și motorinei, acciza va rămâne anul viitor la nivelul actual, de 327,29 euro/1.000 litri, și, respectiv, 259,91 euro/1.000 de litri. Totodată, accizele la gaze petroliere lichefiate și petrol lampant nu se vor mai modifica până în 2010.
De la 1 ianuarie vor fi accizate și gazele naturale utilizate drept combustibil pentru încălzire (0,17 euro/gigajoule), precum și carbunele și cocsul. Cărbunele și cocsul folosite în scopuri comerciale vor fi accizate cu 0,15 euro/gigajoule, nivelul fiind dublu (0,30 euro/gigajoule) în cazul utilizării în scopuri necomerciale.
Pentru gazele naturale utilizate drept combustibil pentru motor acciza va fi majorată de la 2 euro/gigajoule la 2,6 euro/gigajoule. Acciza va deveni exigibilă la momentul livrării gazelor naturale, de către persoanele fizice autorizate, direct către consumatorii finali.
Benzenul, toluenul, xilenii și alte amestecuri de hidrocarburi aromatice, taxate cu 469,89 euro/tonă, nu se mai regăsesc din 2007 în lista produselor accizate.
– Acciza la țigări crește în două rânduri
Pentru primul semestru al anului 2007, structura accizei la țigarete va rămâne la 16,28 euro/1.000 țigarete la care se adaugă 29% aplicat la prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.
Pentru țigări și țigări de foi, acciza va fi menținută la 34,5 euro/1.000 de bucăți, urmând să crească de la 1 iulie 2007 la 41,5 euro, iar în cazul tutunului destinat rulării în țigarete și a altor tutunuri de fumat, taxa de 46 euro/kilogram va fi majorată la 1 iulie la 55 euro/kilogram.
Modificările Codului Fiscal, aplicabile de la începutul anului viitor, prevăd că ministrul Finanțelor Publice va stabili, semestrial, nivelul accizei minime în funcție de evoluția accizei aferentă țigaretelor din categoria de preț cea mai vândută.
Cota aplicată pentru calcularea accizei minime va reprezenta 91% din acciza aferentă țigaretelor din categoria de preț cea mai vândută.
În prezent, acciza plătită pentru produsele din tutun se calculează având în vedere un nivel minim stabilit în funcție de evoluția accizei aferente țigaretelor din categoria de preț cea mai vândută, astfel încât nivelul accizei minime să reprezinte 90% din aceasta.
La începutul anului viitor, nivelul accizei pentru alcool etilic se menține la 750 euro/hectolitru alcool pur, până în 2010, ca și acciza pentru bere, stabilită la 0,748 de euro pe hectrolitru/grad Plato.
Pentru băuturile alcoolice, țigaretele, țigările și țigările de foi, se calculează și o cotă de 1%, datorată Agenției Naționale pentru Sport, procent care se aplică asupra valorii accizelor diminuată cu valoarea contribuției pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate.
Pentru berea produsă de producătorii independenți, care au o capacitate de producție anuală care nu depășește 200.000 de hectolitri acciza se va menține la 0,43 euro/hectolitru/grad Plato. Accizele la vinuri, alte băuturi fermentate și produse intermediare vor fi menținute la nivelul actual, până în 2010.
Accizele pentru produsele din tutun și băuturile alcoolice cumpărate din UE de către persoane fizice din România vor fi încasate în țara de achiziție sau cea de consum, în funcție de cantitățile procurate.
Produsele cumpărate în limita anumitor cantități sunt considerate pentru nevoi proprii, iar accizele sunt datorate în statul membru în care au fost achiziționate.
Se consideră achiziționate pentru nevoi proprii următoarele limite cantitative: țigarete – 800 de bucăți; țigări – 400 de bucăți; țigări de foi – 200 de bucăți; tutun de fumat – 1 kilogram; băuturi spirtoase – 10 litri; produse intermediare – 20 de litri; vinuri și băuturi fermentate – 90 litri, bere – 10 litri.
Dacă sunt depășite aceste cantități, achiziția este considerată în scopuri comerciale și în acest caz acciza se datorează în statul membru unde se consumă produsele.
În domeniul accizelor, există o serie de calendare pentru creșterea anuală până la nivelul minim impus de directivele europene, nivel care – pentru produsele pentru care nu s-au obținut perioade de tranziție – trebuie atins până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană.
România a obținut perioade de tranziție pentru o serie de produse supuse accizelor armonizate, cum ar fi benzina fără plumb, motorină, păcură, electricitate și țigarete, situație care atrage modificarea periodică a nivelului accizelor.



Recomandări

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro

Auchan România la aniversarea de 18 ani – peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni de anvergură pentru un comerț sustenabil

Auchan România la aniversarea de 18 ani – peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni de anvergură pentru un comerț sustenabil

Doru Acatrinei solicită demiterea ministrului Sebastian Burduja pentru că vrea anularea subvenției la energie și gaze pentru mai multe categorii de români

Doru Acatrinei solicită demiterea ministrului Sebastian Burduja pentru că vrea anularea subvenției la energie și gaze pentru mai multe categorii de români