Electoratul, plătitorul eșecurilor colective ale speculanților politici

România a devenit o lume în care se accentuează necontenit eterogenitățile și discontinuitățile social-economice și politice. Altminteri spus, o lume a diversităților ce pot deveni radical antagonice; o lume a culturilor și subculturilor care, dacă se întâlnesc, nu e obligatoriu să se și placă sau să coabiteze în mod pașnic. O lume în care bătălia pentru puterea politică nu s-a dezbărat de fundamentalismul totalitarist al tipului de discurs public și al mecanismelor de acțiune. Astfel se și explică faptul că alegerile din acest an au tot un caracter tipic post-modern, fiind prilej de show mediatic războinic aproape neîntrerupt și de meciuri în ring folosind o retorică veninoasă.
Logistica operațiunilor militare de comando
Candidații și forțele politice din spatele lor folosesc un limbaj de distrugere a adversarului, tehnici de linșaj mediatic (încă eficiente în jungla concurențială locală deposedată de maniere), precum și logistica operațiunilor militare de comando. Scara valorilor e înlocuită cu presiunea comilitonilor mafioți din partide, respectul față de democrație e înlocuit de dictatura forței abil puse la lucru pentru a nu lăsa urme.
Era despărțirilor de trecutul extremist abia se desfășoară, iar acest lucru are loc foarte lent. Civilizația pe care o traversăm este una de așteptare și de…așteptări. Încă nu sunt puși în evidență în plan macro mari curenți energetici ai societății, care să absoarbă în mod benefic potențialul politic, iar acest lucru amprentează civilizația de așteptare cu o marcă a stagnării. Pe de altă parte, așteptările actuale ale electoratului țin mai mult de stabilitatea sistemului social – văzută, însă, prin prisma înecaților -, decât de continuarea experimentărilor absurde la care s-au pretat mandat după mandat majoritatea aleșilor.
Problema numărul unu a electoratului românesc este aceea că niciodată nu știe ce îl așteaptă după ce și-a dat votul în urnă. În „buna” tradiție a regimului de până în 1989, nimeni în România, nici legea, nu-l obligă pe cel ales să se țină de cuvântul dat alegătorilor. Iar vorbăria și zgomotul pe care îl fac în mass-media politicienii en vogue diluează la maxim acumulările lor faptice, în beneficiul celor declarative. Realitatea românească geme de agresivitatea veleitarilor și de actoria ieftină a șarlatanilor, dacă aceștia sunt înregimentați politic și se simt, astfel, susținuți de haită. Este un câmp dominat de improvizație și prostie incompetentă, în care candidații de calitate abia se zăresc. Este un sistem al contorsionismului legislativ care sufocă cetățeanul și lupta sa pentru normalitate.
Suntem departe de reușită în România
Este o dictatură a imposturii, dominată de criza intelectualilor veritabili, a oamenilor cu spirit de responsabilitate și cu caracter. Suntem departe de reușită în România, câtă vreme meritocrația este încă sistematic călcată în picioare de manipulanții de Putere, iar oamenii de valoare, bunii profesioniști, sunt sistematic îndepărtați sau supuși unor presiuni criminale politizante, în toate instituțiile care configurează climatul democrației în societate. Aici, în respingerea continuă de către politicienii români a elitelor românești, rezidă cu adevărat eșecul românesc și presiunea uriașă a migrației.
La urma urmelor, a nu se uita că cel care ar trebui să conteze în toate ecuațiile alegătorilor este de fapt cetățeanul, nu candidatul. În binele cetățeanului stă esența societății. Acest bine este miza adevărată a alegerilor. Cetățeanul nu trebuie să se mai lase intimidat și nu trebuie să se mai resemneze în fața jocurilor făcute de partide, ci să lupte pentru creșterea influenței sale. Așadar, să nu ne rătăcim în hățișul de argumente adesea incoerente cu care candidații deturnează potențialul societății înspre binele lor, ci să ne gândim la binele nostru de cetățeni. Noi plătim, în fond, eșecurile colective generate de voturile greșit acordate.