Aleargă de dimineața și până seara și poate fi văzut foarte des la televizor împărțind sfaturi, ajutoare sau pumni în capetele adversarilor. Are întotdeauna o mină de om preocupat, a cărui singură menire pe acest pământ este să-și ajute semenii.
Privirea îi este mereu încruntată și poartă ochelari, ca tot omul care are de întocmit și semnat acte pentru binele poporului.
Vocea îi este gravă, iar frazarea îi este fermă. Cuvintele-i sunt simple pentru ca mesajele să fie bine primite și la masa celor care beau vodcă cu suc de creion chimic la crâșma din fundul satului, și la masa plină de cotlete a privatizaților din centrul comunei, și la masa pe care bananele se îmbrățișează strâns cu fursecurile cumpărate de la hipermarket, și la masa de lucru a profesorilor care-și așteaptă elevii la meditații.
Mersu-i este apăsat și peste tot pe unde trece îi lasă pe bărbații ieșiți de la crâșmă cu gura căscată, iar pe babele ieșite de la biserică cu colțul de la batic în gură.
În partid și la serviciu nimeni nu mișcă în front, pentru că a coborât milităria din pod, iar aceasta îl urmează ascultătoare peste tot. Întotdeauna umblă îmbrăcat cu costum și cu cravată, așa cum îi stă bine oricărui domn serios născut să rezolve problemele oamenilor simpli, după vorbă, după port și după vot. De sub costumul de stofă ies, timid, pufii blăniței de jder de la bundiță sau ațele pelerinei de ploaie, pentru că niciodată nu se știe unde trebuie să fie acest domn serios în clipa următoare: la inundații, la dat cu ajutoare în populație, la urcatul oilor pe munte, la prezentarea unui concert de muzică populară sau la „cosit” adversarii.
Bănuiesc că v-ați dat seama că încerc să-i fac un portret, așa cum mă pricep și eu, președintelui Consiliului Județean Suceava, liderul PD-L Gheorghe Flutur. Domnul Flutur este, mai nou, singurul șef al campaniei prezidențiale pentru candidatul PD-L, pe toată țara.
Ei, atunci când va avea și PSD în linia întâi sau măcar în linia a doua un actor capabil să interpreteze atâtea personaje la fel cum o face Gheorghe Flutur, mai stăm de vorbă. Mă tem, însă, că vom putea vorbi despre acest subiect doar peste vreo cinci ani.
