La Conacul Domnesc din Șcheia au fost premiați aseară 10 suceveni care au făcut performanță în domeniile în care activează, oameni simpli, dar speciali și inimoși, ce ar trebui să reprezinte repere ale societății de astăzi. 10 suceveni care fac lucruri deosebite pentru comunitățile din care fac parte și care merită să fie dați drept exemplu. 10 oameni cărora organizatorii Galei „Top 10 Suceveni” (Monitorul de Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Conacul Domnesc și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România) le-au mulțumit organizând o gală pentru ei. Vedetele serii au fost ei, acei 10 suceveni pe care aproximativ 400 de oameni care au ales să participe la Gala de aseară i-au aplaudat frenetic. Gala „Top 10 Suceveni” este un eveniment exclusiv caritabil, astfel că banii proveniți din vânzarea invitațiilor, din donații și de la licitațiile care au fost organizate în cadrul evenimentului vor ajunge la Spitalul de la Dolhasca, ce are nevoie de fonduri pentru aparatura medicală, astfel încât să fie dat din nou în folosință, să sperăm, în prima jumătate a anului viitor.
Cei 10 premianți ai Galei „Top 10 Suceveni”, ediția a IV-a, merită să fie cunoscuți și apreciați, aplaudați nu doar de câteva sute de oameni, ci de un județ întreg, așadar vă invităm să faceți cunoștință cu ei:
1. La 12 ani, Cornel Manaz muncea pentru o felie de pâine cu marmeladă, pe lângă orfelinat, astăzi este om de afaceri
La 12 ani, făcea chirpici sau aduna iarbă pentru o felie de pâine cu marmeladă ori un ou fiert de pe la oameni care locuiau aproape de orfelinatul pe care îl numea acasă. Era doar un copil al nimănui într-o statistică ce impresiona doar Occidentul: cea a copiilor abandonați și dați la stat, un stat aproape la fel de dezinteresat ca și părinții care i-au aruncat din brațe. Cornel Manaz a fost abandonat încă din maternitate de femeia care l-a adus pe lume și care a plecat apoi din spital singură, puiul de om fiind nevoit să urce singur primele trepte ale vieții sale. De regulă, se spune despre cei din orfelinate că nu-s cuminți, nu învață… Astăzi, Cornel Manaz are propria sa firmă și zeci de contracte în portofoliu, deținând exclusivitate pentru montarea și amenajarea magazinelor unui cunoscut concern în Europa de Est și contractul de mentenanță pentru această companie. Este mai mereu pe drumuri, muncește cot la cot cu angajații săi și mare parte din profit îl reinvestește în societatea sa. Cornel Manaz și-a întemeiat propria familie și a învățat cea mai frumoasă definiție a cuvântului bogat: „Mie îmi aparține ceea ce dăruiesc”. Povestea lui Cornel este una despre voință, determinare, visuri împlinite și refuz de a se lăsa învins de un sistem care nu-i dădea multe șanse. Despre cum o mână întinsă unui copil orfan la Siret poate trage după ani și ani o alta, chiar și la mii de kilometri distanță, tocmai în Uganda.
2. Gheorghe Saftiuc, preotul care crește puii de om ai altora. „Am gustat din pâinea amară a unui copil orfan“
Acum 15 ani, preotul Gheorghe Saftiuc a transformat o școală abandonată și lăsată în paragină, la Dolhasca, într-o casă de copii. „Am gustat din pâinea amară a unui copil orfan“, spunea părintele, mărturisind că la rândul său a fost orfan de tată. Alături de soția sa, Mioara, părintele a crescut mai multe generații de copii, mulți dintre ei fiind astăzi la casele lor. O parte lucrează în brutărie, după ce au învățat să facă pâine și colaci chiar în brutăria din curtea casei de copii a părintelui Saftiuc, pe care preotul a deschis-o în urmă cu mai mulți ani, după ce brutarul de la care se aproviziona „mi-a spus să vin altădată, dar copiii mănâncă în fiecare zi”. În apropierea casei de copii, preotul a construit spații și pentru un cabinet stomatologic pentru copii și o farmacie de unde, la nevoie, se pot lua medicamente pentru cazurile urgente. Părintele și preoteasa s-au gândit și la copiii care după vârsta de 18 ani nu și-au găsit încă un rost în viață, iar pentru ei au construit mai multe locuințe sociale, ridicate în aceeași curte. Să rămână acasă.
3. Bogdan Pilat, kinetoterapeutul care a devenit cel mai bun prieten al unui tânăr imobilizat la pat
„Țin minte că m-am trezit la un moment dat la spital și vedeam așa cum trec niște lumini deasupra, de la neoane probabil. Era o asistentă și a văzut: «O deschis ochii, o deschis ochii!»”, își amintește Ciprian Pânzariu. La 21 de ani a suferit un grav accident rutier, după ce una dintre mașinile cu care mergea la mare a fost acroșată de un alt autoturism. A rămas imobilizat la pat, în grija doar a mamei, o femeie și ea chinuită grav de o maladie necruțătoare. Mama lui Ciprian s-a stins în câțiva ani, iar tânărul a rămas singur, într-o lume atât de mare, pe care o vedea doar la televizor și o auzea pe geamul larg deschis de la balconul camerei în care era țintuit la pat.
Ciprian a început să zâmbească din nou după ce pe ușa apartamentului său a intrat Bogdan Pilat, un tânăr angajat în cadrul Fundației Caritas, care a venit să înceapă cu pacientul ședințele de kinetoterapie. Cei doi au legat o prietenie și chiar dacă statul îi decontează lui Ciprian doar câteva ore de kinetoterapie pe lună, Bogdan vine zi de zi la prietenul său. Kinetoterapeutul și pacientul său au devenit mai mult decât prieteni, Ciprian fiind considerat deja un membru al familiei lui Bogdan. Ies împreună în oraș, la grătare, în tot felul de drumeții și chiar sărbătorile și le petrec împreună. Da, „Ciprian este un membru al familiei, iar băiatul nostru, Alexandru, îl iubește foarte mult”, povestește și soția lui Bogdan, Raluca Pilat. „El (n.r. – Ciprian) e înfiat, dar fără acte încă”, râde kinetoterapeutul care a devenit cel mai bun prieten al pacientului său.
4. Alexandru Cozaciuc. ”Când începea să cânte, nici nu se mai respira”
”Eu oare când o să cânt la Casa de Cultură? Era în clasa I, era mic…”, își amintește Ionela, mama lui Alexandru Cozaciuc. Primul ei copil se născuse fără probleme, însă la câteva zile de la naștere a crezut că se prăbușește cerul peste ea. La spital i s-a spus că Alex al ei va fi orb pentru tot restul vieții. „De la incubator, de la razele fluorescente, s-a dezlipit retina”, i-au explicat Ionelei. Astăzi, Alex are 17 ani, este elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente. Are zeci de spectacole la activ și impresionează de fiecare dată când apare pe scenă. Actualii și foștii profesori de muzică ai lui Alexandru Cozaciuc îl descriu la superlativ. Cătălin Sârbu, primul profesor al lui Alex: ”Nu a prins nimeni atât de repede cum a prins el. Are un talent extraordinar”. Florin Silviu Ungureanu, director adjunct la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”: „Eu nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu un asemenea copil și să văd atâta pasiune și dăruire”.
5. Pasiunea unui austriac, Georg Hocevar, bucuria a mii de turiști care vizitează Bucovina
Mocănița de la Moldovița este astăzi una dintre principalele atracții turistice ale județului, iar acest lucru i se datorează exclusiv unui austriac, Georg Hocevar, cel care în 2005 a preluat ce a mai rămas din calea ferată cu ecartament îngust a fostei mocănițe a huțulilor, ajunsă în mare parte la fier vechi, după ce aproape un secol a fost folosită la transportul buștenilor din pădure. Georg a pus din nou mocănița pe șine acum zece ani, cu o locomotivă cu aburi și vagoane recondiționate în atelierul său din Cruscior, județul Hunedoara. Inițial se circula pe un traseu de doar 3,5 kilometri, din cei peste 70 pe care odinioară se cărau bușteni cu vechea mocăniță. Astăzi, trenulețul îi plimbă pe turiști pe o distanță de 12 kilometri, tur-retur, de la Moldovița la Argel, la capăt de linie vizitatorii fiind așteptați cu tocăniță de mistreț, mămăliguță, sarmale și un pahar de afinată.
6. Andu Vornicu, antrenorul care de trei ani vine cu bani de acasă să facă performanță pentru oraș
După ce în vara lui 2012 antrenorul de box Doru Iftimie s-a stins chiar în timpul unui antrenament, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Suceava au cedat postul de antrenor unui alt club din țară și au aruncat prosopul, ringul rămânând gol. Numărătoarea inversă a fost întreruptă însă de un fost pugilist sucevean, Andu Vornicu, ce a vrut să continue munca fostului antrenor, deși avea în celălalt colț adversari de la categorii superioare. Și lași pe deasupra, care strigau finalul partidei fără să fi luptat nici măcar o secundă. De aproape trei ani de zile, Andu Vornicu a resuscitat boxul sucevean și, deși de la CSM Suceava i se dă mereu același răspuns: nu sunt bani pentru deplasări, tânărul antrenor reușește cu ajutorul prietenilor să-și ducă sportivii la toate competițiile organizate de Federația Română de Box. Tot prietenii l-au ajutat să-și achiziționeze și echipamentul pentru sală și pentru boxerii săi. Sportivi care luptă de la egal la egal cu pugiliști de cele mai bune cluburi din țară și străinătate. De aproape trei ani de zile, Andu Vornicu antrenează cu bani de acasă, pentru că de la club i s-a spus că nu au cum să-l plătească.
7. Salvați Copiii, 25 de ani de zâmbete pictate pe fețe triste de copii
În urmă cu două luni, Organizația Salvați Copiii – Filiala Suceava a împlinit 25 de ani de activitate (12 octombrie 1990), un sfert de secol în care s-au scris povești adevărate, s-au schimbat destine, s-au format oameni, s-au clădit sentimente, emoții în sufletul fiecărei persoane care a intrat în contact cu „salvatorii de vieți”. De 25 de ani voluntarii suceveni demonstează că lumea în care trăim se poate schimba, oamenii pot deveni mai buni și mai frumoși, prin educație, perseverență, încredere, iubire, compasiune. Salvați Copiii – Filiala Suceava a schimbat destinul multor copii, indiferent de problemele cu care aceștia s-au confruntat la un moment dat. În fiecare an, la Gala „Top 10 Suceveni” a fost premiat cel puțin un voluntar al organizației. “Salvați Copiii înseamnă un mod de viață, înseamnă să cunoști viața copiilor dincolo de statistici, să vezi care le sunt nevoile, să lupți cu mentalități, cu nepăsarea, să încerci să schimbi ceva, să te bucuri de cei pe care îi ai alături de tine, este bucuria de a ști că ai reușit împreună cu ceilalți să schimbi ceva în viața unui om, să-i dai o șansă unui copil să aleagă o cale mai bună“, mărturisește Camelia Iordache, președinta Organizației Salvați Copiii Suceava.
8. Mihai Macovei, liderul echipei naționale de rugby a României
Curaj, determinare, sacrificiu, victorie… Așa poate fi caracterizat în câteva cuvinte Mihai Macovei, căpitanul echipei de rugby a României, omul care a fost factorul decisiv în victoria naționalei împotriva Canadei, după cea mai spectaculoasă răsturnare de scor din istoria Cupei Mondiale de Rugby. Mihai Macovei, cel mai important rugbist român al momentului, s-a născut și a învățat rugby la Gura Humorului. S-a apucat de acest sport de la vârsta de 10 ani, când era un tânăr înalt, dar destul de slab, evoluția sa fizică ulterioară spunând totul despre beneficiile practicării unui sport de contact de la o vârstă fragedă. Încă de la juniori, Mihai s-a remarcat prin calități de lider. Curajul l-a caracterizat întotdeauna, astfel că la juniori juca adesea alături de colegi mai mari, pe care de cele mai multe ori îi domina în joc. Mihai a ajuns, chiar de la 18 ani, la una dintre marile echipe de rugby ale României, CSM Baia Mare, cu care a câștigat trei titluri naționale și două Cupe ale României. Evoluțiile excelente de la echipa de club și de la națională i-au adus, la 25 de ani, primul transfer la o echipă din Franța, țară în care evoluează și acum, când a ajuns la 29 de ani. La Cupa Mondială de Rugby din Anglia, desfășurată în luna septembrie a acestui an, „Mac”, cum îi spun prietenii, a marcat ambele încercări ale României în meciul istoric împotriva Canadei, când tricolorii au revenit de la 15-0.
9. Frații Stelian și Emil Bodnari, din Fundu Moldovei, care vor să împartă cu lumea comoara lor dintre munți
Când am văzut prima dată materialele celor de la Wild Bucovina am rămas impresionați. Când am aflat că cei care au realizat acele materiale video sunt doi frați din Fundu Moldovei, Stelian și Emil Bodnari, care au învățat singuri să filmeze și să editeze, și fac toate acestea pur și simplu din pasiune, atunci ne-am dat seama că trebuie sprijiniți și promovați. Zile întregi, de multe ori în frig, ploaie, ninsoare, omături până la brâu și ger, cei doi frați le-au petrecut prin păduri, stând nemișcați ore în șir pentru a surprinde câteva cadre cu cerbi la boncănit, cocoși de munte, haite de lupi, mistreți ori alte viețuitoare ale pădurii. Iar imaginile surprinse de ei, fac cât un sac de pliante sau cine știe ce materiale promoționale despre Bucovina. Povestirile celor doi frați din mijlocul naturii, de la boncănitul cerbilor, la rotitul cocoșului de munte ori multe alte aventuri sunt cât se poate de captivante, culminând cu cea mai recentă filmare a lor, când au găsit după ani de căutări un cuib al acvilelor de munte, reușind să ia imagini senzaționale de la o înălțime de câteva zeci de metri. Astăzi, cei doi frați sunt în Spania. Muncesc în construcții pentru a strânge banii necesari achiziționării minimului de aparatură necesar pentru astfel de filmări wild-life. Au înființat ONG-ul Wild Bucovina și au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru pasiunea lor.
10. Ghervazen Longher, catalizatorul unei întregi comunități
Viața unei comunități care conviețuiește de peste 200 de ani pe aceste meleaguri poate fi un exemplu, dar pentru a ajunge aici a fost nevoie de un catalizator. Acesta se numește Ghervazen Longher și este președintele Uniunii Polonezilor din România, omul care a schimbat pur și simplu modul de gândire și acțiune în sânul acestei mici, dar inimoase comunități din Bucovina, cu ramificații și în alte județe din țară. Legăturile cu autoritățile de la Varșovia au fost resuscitate, iar asta s-a văzut imediat. În localități precum Poiana Micului sau Solonețu Nou au fost făcute investiții de milioane de euro, cu bani veniți din Polonia. În alte sate în care trăiesc etnici polonezi, dar și ucraineni sau germani, fără a mai vorbi de populația majoritară română, s-au finalizat sau sunt în curs de realizare și alte proiecte din banii gestionați de Uniunea Polonezilor din România de care vor beneficia toți locuitorii. Iar pentru că a fost binecuvântat să realizeze aceste ample proiecte, Ghervazen Longher nu uită niciodată să-I mulțumească lui Dumnezeu, indiferent că se află în România, Polonia, sau în orice alt colț al lumii.
