O familie din municipiul Suceava s-a trezit cu casa spartă de hoți la întoarcerea din sejurul petrecut, de Crăciun, la Vatra Dornei.
Duminică seară, polițiștii suceveni au fost sesizați de Cristian M., în vârstă de 36 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au furat din casă mai multe bunuri și bijuterii.
Reclamantul a povestit că, în perioada 24-27 decembrie 2009, a petrecut Crăciunul la Vatra Dornei, iar duminică, când s-a întors la domiciliu, a observat că bunurile din locuință sunt răvășite.
Din interior lipseau mai multe bijuterii din aur și argint, un aparat foto digital, un stick de memorie, valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 11.000 de lei.
La fața locului nu s-au identificat urme de forțare a ușilor sau geamurilor de la imobil, iar ușa de la intrarea fusese găsită deschisă, deși proprietarii susțin că au închis-o la plecare.
„S-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.





