Ei la „Mondiale”, noi cu Mondial

În urmă cu foarte mulți ani, mai exact în timpul Campionatului Mondial din 1982, netelevizat la noi, dar pe care îl urmăream la televiziunea sovietică (stăteam pe atunci în Zamca, unde aveam cea mai bună recepție din tot orașul, la mine adunându-se cam câte 40 de prieteni la fiecare meci), într-una din seri, Mihai Pânzaru-Pim a spus niște vorbe antologice: „Bă, un campionat mondial de fotbal nu e un eveniment sportiv, ci unul cultural. Iar cine nu-l transmite, e dușmanul culturii”. Analizați, vă rog, cu atenție, și îi veți da dreptate lui Pim, pe care de atunci încoace l-am tot citat. Ei bine, în ziua de azi, la 32 de ani distanță, avem nu o televiziune, ca atunci, ci zeci. Dintre ele, câteva se definesc ca fiind de știri / informații / actualitate. După mine, între data primului meci și ziua finalei, ba și o vreme după, singurul subiect cu adevărat important pentru toată planeta, pentru fiecare televiziune, și pentru fiecare locuitor normal al Terrei este Campionatul Mondial de Fotbal. Până acum, la cele 3 televiziuni autointitulate „de știri”, respectiv Realitatea, România și Antena 3, n-a fost nici măcar o emisiune dedicată evenimentului planetar care se reia o dată la patru ani. În schimb, în tot acest interval, am aflat la fiecare jurnal de știri și în zeci și zeci de tocșăuri, despre tot ce ține de familia Mondial. Ei, câte ceva și despre Cioacă, ba și despre Becali, dar greul programelor informative apasă tot pe umerii Mondialilor, de la Izaura – Formația, până la Televizor, Judecător și cum i-o mai chema. Nimic despre Canibal, că la el e poreclă, nu nume din Buletin. Vreau să spun că și de data asta suntem într-o realitate paralelă cu cea a restului lumii și probabil că e inutil să ne gândim că s-ar mai putea repara ceva vreodată. Trecând la fotbalul propriu-zis, vă mărturisesc că mi-e rușine că țin cu Brazilia, unde situația e cam ca la naționala noastră: să vrei să găsești atâția împiedicați ți-ar fi imposibil dacă nu te numești Scolari sau Pițurcă. Mă ia cu rău la inimă când îi văd umplând mingea de sânge pe alde Fred, Jo sau Hulk, pe lângă care până și Kaka părea mare tehnician. Toată admirația pentru Grecia și efortul uriaș al moșnegilor din lot. Încă și mai multă pentru cea care i-a trimis acasă, Costa Rica. E un Mondial frumos. Altceva decât Mondialu’ nostru.