EGGER nu poluează



EGGER nu poluează
EGGER nu poluează

Egger nu poluează. Aceasta este concluzia desprinsă în urma unei conferințe de presă susținute joi, 20 martie, de primarul Mihai Frunză, conferință în cadrul căreia ziariștii au fost invitați să viziteze fabrica Egger.
„E lume care mă oprește pe stradă sau mă abordează cu diverse ocazii și mă întreabă dacă fumul care se vede la Egger e periculos. Cel mai bine e să mergem acolo, să vedem, să întrebăm conducerea fabricii și pe directorul de la Agenția de Protecția Mediului Suceava, care va fi, de asemenea, prezent”, a spus primarul.
Ziariștii, primarul Mihai Frunză și viceprimarul Ilie Sarcinschi au făcut un tur al fabricii, însoțiți de directorul Ioan Banciu și directorul de marketing Mihai Șandru, urmărind fazele tehnologice, de la depozitul de materie primă (stive uriașe de lemn de calitate inferioară, lătunoaie, rumeguș) și până la cel de produse finite (pachete de PAL).
Fabrica se întinde pe circa 80 de hectare, echipamentele folosite sunt numai de import, respectă ultimele standarde atât din punct de vedere tehnic, al protecției mediului, al securității în muncă și prevenirea incendiilor și sunt verificate deja – o „soră geamănă” a fabricii de la Rădăuți a fost pusă în funcțiune anul trecut în Anglia.
Vizita a fost urmată de o scurtă conferință de presă, iar primarul Mihai Frunză a adresat conducerii fabricii câteva din întrebările oamenilor: Este Egger o fabrică ce poluează? Folosește Egger în procesul de producție formaldehidă? Are de gând Egger să înființeze o asemenea fabrică în zona Rădăuți? Poate motiva Egger ca tinerii din zona noastră să rămână pentru a munci aici, să nu mai plece în străinătate? Răspunsurile din partea firmei Egger au fost oferite de directorul general Ioan Banciu, de directorul marketing Mihai Șandru și de directorul economic Giorgios Natzos.
Valori ale emisiilor de câteva zeci de ori mai mici decât cele mai restrictive valori admise La întrebarea dacă Egger poluează a răspuns tranșant directorul Agenției de Protecția Mediului Suceava, Vasile Oșean.
„Am venit special aici pentru a suspenda pentru totdeauna acele suspiciuni și discuții cum că Egger ar fi poluator. Analizele noastre din decembrie 2007, dar și cele efectuate recent indică valori de câteva zeci de ori sub valorile cele mai restrictive, din stasurile noastre sau din normativele europene. De exemplu: la oxid de carbon, valoarea emisiilor este de 15 ori mai mică decât valoarea admisă, la dioxid de sulf este de 65 de ori mai mică, iar la oxidul de azot este de 20 de ori mai mică. Valorile la care am făcut raportarea sunt valorile limită pentru protecția sănătății umane, reglementate prin STAS 12574/87 și Ordinul 92 din 2002. Mai precizez că fabrica-mamă Egger funcționează de peste 40 de ani în Austria, în St. Johann / Tirol, am fost acolo și ceea ce este surprinzător este amplasarea într-o zonă rezidențială”, a adăugat directorul APM Suceava.
El a mai spus că pe coșul fabricii se eliberează o cantitate de 62.000 de mc de abur pe oră, din care 52.000 mc din procesul de uscare și 10.000 de mc de abur și dioxid de carbon rezultat din arderea metanului.
Egger nu va produce formaldehidă
Directorul Șandru a dat răspunsuri la întrebările despre folosirea formaldehidei.
„În procesul de fabricație nu se folosește formaldehidă. Adezivul folosit la lipirea așchiilor conține o anumită cantitate din această substanță și este adus în cisterne din Ungaria. Se monitorizează sistematic mostre de produs și se verifică permanent ca emisiile să fie sub valorile permise de normele europene. Monitorizarea se face pe bază de contract cu un institut de specialitate german, la toate fabricile Egger. Nu există nici o intenție din partea Egger de a construi o fabrică de formaldehidă. Orice pas pe care-l vom face va fi în colaborare cu autoritățile de mediu și cu cele locale”, a precizat directorul de marketing.
90% din angajații de la Egger sunt din zona Rădăuți și Suceava
În prezent, Egger România are 360 de angajați, peste 90% fiind din zona Rădăuți și Suceava.
Pachetul salarial este unul atractiv, acesta incluzând, pe lângă salariu, condiții bune de muncă, transport gratuit, formare în țară și străinătate etc. Politica firmei este de mentoring – angajează tineri pe care-i învață o meserie. Tinerii învață de la personal austriac detașat temporar aici, apoi, la rândul lor, când vor atinge un anumit nivel, vor învăța pe alții.
„Vrem ca Egger să fie percepută ca parte din comunitate”
Directorul Șandru a mai spus că cei din conducerea fabricii sunt deschiși la orice abordare din partea presei și a autorităților.
„Vrem să fim percepuți ca parte din această comunitate, pentru că suntem preocupați ca lucrurile să meargă bine. Am demarat o campanie de informare, mai întâi în rândul angajaților noștri, cărora, sub forma unei scrisori interne, le-am răspuns unor întrebări formulate de ei sau anticipate de noi. Un alt pas este chiar întâlnirea de astăzi, cu dumneavoastră, prin care ne dorim ca informații legate de activitatea noastră să ajungă la cei din zonă, iar campania va continua”.