Pe timp de iarnă

Eforturi pentru salvarea de la îngheț și degradare a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care va fi amplasat la Gura Humorului



Sculptorul Mircea Dăneasă lucrând la monument
Sculptorul Mircea Dăneasă lucrând la monument

Sculptorul sucevean Mircea Dăneasă, care lucrează, în atelierul său de pe strada Cernăuți, la realizarea monumentului ce va fi amplasat în fața Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului, face eforturi pentru salvarea lucrării de la îngheț și degradare.
Realizarea lucrării la scara 1/1 are ca termen de finalizare luna iunie 2015
Este vorba de o statuie cu înălțimea de cca. 4,5-5 metri, care-l înfățișează pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, lucrare care va constitui elementul focalizant al piațetei din preajma lăcașului de cult humorean.
Beneficiarul final al monumentului este Primăria orașului Gura Humorului, care, printr-o comisie de specialitate, a efectuat deja recepția lucrării în variantele executate în lut, la scările 1/4 și 1/2.
Urmează realizarea lucrării la scara 1/1 (cea după care se vor face matrițele din ghips pentru turnarea statuii în materialul definitiv) care are ca termen de finalizare luna iunie 2015.
Voievodul ține în mâna dreaptă paloșul, iar brațul stâng susține macheta unei biserici
În viziunea artistică a autorului lucrării, Ștefan cel Mare este prezentat în ținută rituală, cu coroana pe creștet și îmbrăcat cu o mantie care subliniază ideea verticalității, sugerând o coloană sau un viguros trunchi de arbore.
Voievodul ține în mâna dreaptă paloșul de lamă, ca pe o cruce, iar brațul stâng susține macheta unei biserici, ca în tablourile votive.
Expresia chipului subliniază majestatea personalității voievodului și în același timp dimensiunea spiritului creștin.
Mircea Dăneasă ridică, în jurul statuii modelate în lut, o construcție protectoare
Pentru conservarea modelajului pe timp de iarnă (cu riscul de îngheț și degradare a lucrării), în șopronul din fața atelierului (în care s-a lucrat în perioada de vară-toamnă) Mircea Dăneasă ridică în aceste zile, în jurul statuii modelate în lut, o construcție protectoare.
Construcția cu schelet metalic, acoperită cu scândură și dublă înfășurare din folie de polietilenă (care păstrează între folii un strat de aer) va putea fi încălzită cu o sobă.
În cazul în care monumentul va fi salvat de la îngheț și degradare pe perioada de iarnă, la primăvară se va putea continua lucrul prin transpunerea statuii în lut la scara 1/1 și turnarea lucrării în materialul definitiv.
Realizarea unui monument al lui Ștefan cel Mare este o dorință mai veche a artistului sucevean
Realizarea unui monument al lui Ștefan cel Mare este o dorință mai veche a artistului sucevean, care a venit cu o astfel de propunere către administrația județeană când se contura programul comemorării semimilenare a voievodului moldav, din vara anului 2004.
Dacă atât la Suceava cât și la Cernăuți numeroasele discuții purtate pe această temă au rămas nefinalizate, iar intenția ridicării unui astfel de monument la Ciocănești s-a soldat cu același rezultat, speranțele lui Mircea Dăneasă au început să devină realitate odată cu proiectul de la Gura Humorului.
Cu câțiva ani în urmă, sculptorul Mircea Dăneasă propunea un proiect de monument care putea fi îmbrățișat de toată lumea creștină.
Este vorba de monumentul „Athleta Christi” („Atletul lui Hristos”), așa cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea pe voievodul Ștefan cel Mare, monument prin care artistul relua proiectul neîmplinit de la Ciocănești.
Monumentul va sublinia dubla dimensiune, istorică și spiritual-creștină, a voievodului
Mircea Dăneasă și-a propus să facă o lucrare monumentală care să iasă de sub amprenta conjuncturalului. Sanctificarea lui Ștefan cel Mare impunea o nouă viziune asupra voievodului care fusese reprezentat până atunci ca un viteaz apărător al Moldovei.
„Athleta Christi” presupune o viziune care-i conferă voievodului o altă dimensiune, cea de principe european, apărător al creștinătății.
Fiind vorba de o personalitate care nu este reprezentativă doar pentru Suceava și pentru întreg spațiul Moldovei, ci pentru întreaga țară (Ștefan cel Mare a fost desemnat în urma unei campanii ca fiind Cel Mai Mare Român al tuturor timpurilor), dar și pentru tot spațiul european, monumentul care va fi amplasat la Gura Humorului va sublinia dubla dimensiune, istorică și spiritual-creștină, a voievodului.



Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Primăria Suceava vrea să finalizeze până pe 1 mai lucrările la aleea din parcul Șipote și scările de acces către Cetatea de Scaun

Scările de acces din parcul Șipote către statuia lui Ștefan cel Mare și Cetatea de Scaun vor fi refăcute până pe 1 mai
Scările de acces din parcul Șipote către statuia lui Ștefan cel Mare și Cetatea de Scaun vor fi refăcute până pe 1 mai